Tenis de câmp
Începutul anilor 70 a însemnat celebritatea lui Năstase și a lui Țiriac. Tenisul era peste tot și copiii, desigur, jucau și ei. Nu am avut teren de tenis ca lumea dar improvizam pe unde puteam. Fileu împrumutam de la Salină și parcă era unul și la școală. Mi-au cumpărat ai mei o rachetă bună – a fost ceva peste 300 de lei – și apoi am mai cumpărat încă una, mai ieftină, ca să pot să joc cu cine vreau. Eu aduceam rachetele și mingile.
Tehnică am învățat dintr-o carte ilustrată pentru copii, scrisă de Ilie Năstase și cu desene de... Iurie Darie. Deși renumit ca actor, bărbat frumos, talentul de desenator al lui Iurie Darie era extraordinar. L-am văzut și la televizor desenând, în direct. Avea o siguranță fenomenală și-i ieșea orice. Îmi pare foarte rău că nu mai am cartea aceea și mai ales îmi pare rău după acele desene.
La tenis eram deosebit de sprinten. Mi-amintesc că, într-o perioadă, pur și simplu nu era nicio minge pe care să n-o pot ajunge. În liceu n-am mai fost chiar așa de sprinten – jucam cu colegul meu de bancă duminica, Mihai Iftimi. Eram de valori cam egale.
Mai târziu, după 90, am jucat cu un vecin care mă domina în primul rând prin forță. Lovea mingea cu mai multă putere decât mine iar sprinteneala mea, serios diminuată, nu mai făcea față la viteza mingilor sale.
Acuma mai joc singur, la perete, din când în când, ca să mai transpir câte un pic si să-mi exersez mișcările de torsiune pentru trup. Îmi place peretele, joacă exact în ritmul meu.
Tenisul de masă
Ping-pong-ul a fost și a rămas unul din sporturile mele favorite. În căminul cultural, chiar lângă sala de cinematograf – undeva în spatele ecranului – era o cameră cu o masă de tenis și seară de seară se adunau acolo mai tineri sau mai bătrâni la tenis de masă. Se juca ”cel mai bun rămâne la masă”, set mare (până la 21). Nu eram prea bun și de asta ajungeam mai greu la masă, de câte două-trei ori pe seară. Dar când am mai crescut, cam prin liceu, am putut să luăm cheia cu câte un prieten și să jucăm pe săturate. Atunci am început să joc mai bine. La liceu mi-amintesc că am fost și la clubul de tenis unde am jucat cu minge și paletă noi și pe o masă profi. Nu pot să uit senzația de minge care se lipește de paletă. Loveam de sub masă, cu efect și mingile mergeau exact unde voiam.
Joc și acum la nivelul de amator avizat, aș spune. Am jucat și cu profesioniști – de-ăia care au participat la campionate naționale – și desigur că nu sunt la nivelul lor.
Popice
La ștrand era o pistă de popice cu bile de lemn. Mai jucam din când în când, dar bilele, vreo 3, erau cam ovaleși mergeau mai mult pe unde voiau ele decât unde le aruncai tu. Dar cel mai enervant lucru era ca nu exista jgheab lateral, pe care să se întoarcă bila, și după fiecare 2-3 aruncări trebuia să mergi la masă să le recuperezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu