marți, 13 mai 2014

Cacofonia

De multa vreme tot spun ca este mai bine sa acceptam cacofonia decit sa stilcim exprimarea - si limba - cautind s-o ocolim.
Acest "si" care se strecoara unde nu-si are locul este unul din multele neajunsuri.
Dar asa de bine ca Dan Alexe... n-as fi putut-o spune!

Limbă nouă de căcat...
Oroarea de “cacofonie" și cum "ca și" a devenit formulă oficială...
Zice Ponta: "Rogozin provoacă; am acționat eu CA ȘI comandant suprem…”
De ce “CA ȘI comandant” ?!… De ce nu putea zice, dacă e mânat de spaima cacofoniei, "în calitatea de comandant suprem", sau orice altă circumlocuțiune care ar permite ocolirea lui "ca și”?
Și de ce nu putem renunța la spaima cacofoniei, pe care de pildă franceza nu o ia in seamă, deși posedă la rândul ei vocabula "caca"?
Din ego șubred, de-aia...
La fel, cum nu mă voi obosi să repet, stimați oameni buni : nu mai ziceți/scrieți, de cineva că s-a "făcut de cacao" (sau "de kk"). Spuneti că s-a făcut de căcat. Avem o limbă dîrză, iar căcat e un latinism viguros. "Culo cacare”se spunea in latinã!...
Cu "cacao" și “kk" vă miorlăiți fals pudic. "S-a făcut de căcat" nu e un clișeu, ci o veche expresie românească fără pretenții. "Cacao" e in schimb un clișeu afectat și obosit.
De altfel, ce vorbă credeți că folosea la mânie Vodă Ștefan când voia să-și informeze franc boierii că sînt un neam de căcat?…

vineri, 2 mai 2014

Aurel Baranga - Fabule


Cu bucurie am găsit pe Internet, de curînd, fabulele lui Aurel Barnga. Spun cu bucurie pentru că le-am căutat mai demult și nu erau.
Iată că acum sînt datorită cuiva care nu dorește să-și facă numele cunoscut.
Mulțumim frumos domnule ANimănui DeNicăieri!
Am selectat, și eu, cîteva.


Fabulă muzicală

Înflorată, cum e fota,
Beată-i pasărea de cîntec…
― ”Au de unde scoate nota:
Din gîtlej?
Din cioc?
Din pîntec?”
Se întreabă,
Ca o babă,
Broasca,
Iazma iazului,
Arhi-baba jazului.

― ”Or ca vals,
Or ca cadril,
N-are cîntăreața stil,
Or că-i lied,
Or că e tril,
N-are pasărea profil,
S-o ascult mă prinde si-la,
S-o aud,
M-apucă mi-la,
Să v-arăt eu o cîntare
Și arpegii si-mi-la-re!” ―
Zise broasca, jos, în baltă,
Pe cînd pasărea-n azur,
Scoase nota cea mai ʹnaltă,
Încîntînd văzduhul pur.

Înflorată,
Cum e fota,
Nu știu cum îi vine nota:
Din gîtlej?
Din cioc?
Din pîntec?
Mă abțin să cercetez,
Mulțumit ca să notez


MORALA

… e cu cîntec.


Fabula iluziei

Se-oglindește luna-n baltă,
Meditează un mormoloc:
” ― Ca să vezi ce nenoroc!
De pe bolta cea înaltă,
A căzut la mine-n baltă,
Stăm acum,
Laolaltă,
În același loc” …
Iar

MORALA

Nu e alta:
Confunda bolta cu balta.

Fabula moralei

Într-o noapte,
De vis,
Diafană,
Pe un lac,
Sub tremur de lună,
Pluteau împreună
O rață
Și o lebădă wagneriană.

― ”Uită-te la ea, ce îngîmfată”,
Șopti rața înciudată.
”Dacă stai și te socoți bine,
Ce diferență între ea și mine?
Aceleași pene
Și același cioc,
Ce mai calea-valea,
A avut noroc,
Arză-o-ar focuʹ s-o arză,
Vedea-o-aș pe varză!”

E și în istoria asta
O socoteală,
Deși cam strîmbă
Și
Cam

i- MORALĂ:

Dacă nu poți să urci,
Măcar să bîrfești și să spurci.


Fabula modestiei

― ”Dragul meu,
Îngăduie-mi
Să-ți dau o povață:
Știi care e filozofia
În viață?
Să-ți măsori,
Cuminte,
Întinderea pasului,
Să-ți cunoști,
Cu alte cuvinte,
Lungul nasului.”

Ați fi bănuit
Cine a rostit
Acest axiom savant?

Un elefant.

Iar istoria mi se pare
Atît de fenomenală,
Că renunț la

MORALĂ.


Fabulă biblică VI

Și făcu Dumnezeu
Atîtea lucruri sfinte:
Flori,
Plante,
Mielul cuminte,
Că mă întreb
Și eu
Ca robul:
Ce-a fost în capul Lui
Cînd a făcut microbul?


Fabulă acustică

Spuse goarna mare
Către violină:
” ― Te deplîng, surată
Te deplîng, vecină,
Cele patru coarde,
Cu al lor căluș,
Sînt condiționate,
Toate,
De arcuș.
Ai o voce mică,
Abia presimțită,
Pe cînd, eu, ajunge
Ca să fiu stîrnită,
Și se aude, tare,
În întreaga sală!”

Zise violina:
” ― Nu-i un lucru nou.
Tinicheaua sună
Și-are și ecou.”

Fenomen acustic?
Lecție de

MORALĂ?

Cred că, amîndouă,
În măsură, egală.


Fabula disputei

Zise vîntul către mare:
” ― Ești sărată,
Mi se pare”.

Spuse marea către vînt:
” ― Nestatornic,
N-ai cuvînt”.

Zise vîntul: ” ― Ai rechini”.
Spuse marea:
” ― Și-alte vini?”

”Zise”, ”spuse”, ”vîntul”, ”marea” …
Te apucă disperarea
Cu disputa lor,
Sterilă
Puerilă,
Inutilă …

Vi se pare că

MORALA

Este cam anemică?
Vă răspund că e cum e
În orice polemică.


Fabula elocvenței

Zise vulpoiul în adunare:
” ― Vreau să pun o întrebare:
Cît timp o să mai fiu defăimat,
Acuzat
De lăcomie,
Perfidie,
Și de crudă felonie,
Cînd este știut,
Cunoscut,
Și demonstrat,
Că m-am reabilitat?

Nu mai umblu la cotețe,
Nu mai sar peste ostrețe,
Nu dau iama
Prin vecini,
Am renunțat la găini,
Am făcut chiar un plan:
Să devin vegetarian … ”

Și vorbea
Cu atîta inocență
Și elocvență,
C-ar fi cîștigat sala
Dacă nu se răzbuna
MORALA:

Vrînd să explice
Prea multe
Și tot,
S-a văzut că are fulgi
Pe bot.


Fabulă sportivă

” ― Uită-te la el, săracul,
Cum înoată racul
Înapoi”,
Observa,
Plin de tristețe,
Un broscoi.

” ― Mă gîndesc că nu se poate,
Și c-ar fi,
Foarte cuminte,
Să-l învăț
Ca să înoate
Înainte”.

Și de-atunci,
Aplicat,
L-a condus la brass
Și crawl,
Pînă cînd,
Debusolat,
Bietul rac s-a înecat
În nămol.

Iar broscoiul, profesorul
De natație
Și direcție,
Mai făcu doar o reflecție:
” ― Este foarte adevărat
Cum că racu-a decedat,
Dar,
În schimb,
A învățat
La perfecție”.

Iar

MORALA

se cunoaște:
Iată ce destin te paște,
Cînd iei lecții de la broaște.


Fabulă frivolă

O iapă,
Vrînd să facă
Soțului ei un hatîr,
Născu, dar făcu
Un catîr.

Bărbatul,
Contemplînd progenitura,
Îl apucă disperarea
Și ura:
” ― M-ai înșelat”, țipa încornoratul,
Cît îl ținea gura.

” ― Ba eu am fost cea înșelată”
Plîngea iapa, neconsolată …
”Susținea că e armăsar,
Și abia acum îmi dau seama
C-a fost un măgar”.

Iar

MORALA

stă și ea să irupă:
Adevărul iese la lumină,
Dar după …


Fabula hîrciogului

Un hîrciog
Strînse atîtea avuții
În bîrlog,
Că nu mai reuși
Să iasă la lumină.

O cîrtiță vecină
Puse mîna pe lopată,
Ca să-l scoată
Din vizuină.

” ― Să nu-mi strici confortul”
Zbiera hîrciogul, turbat.
” ― O să dai ortul popii,
Mori asfixiat!”
” ― Se poate,
Nu neg,
Dar bogat!”

Și a decedat,
Înainte de scăpătat,
Ca să întărească

MORALA

care
glăsuiește:
Moare fiecare,
După cum trăiește.



Fabula vitezei

A ajuns simbol de lene
Bietul melc.
Ce nedreptate!
El ce-și duce casa-n spate.
Să te văd pe dumneata,
Obligat să porți în cîrcă
Holul
Și sufrageria,
Baia
Și bucătăria,
Cărțile din bibliotecă,
Plăcile din discotecă,
Și atîtea alte, încă.
Să te văd: ai alerga?

În povestea cu melcul-mîlc
Descifrez un tîlc:
Înainte de a rîde
De meteahna orișicui,
Pune-te în locul lui,

Și-o MORALĂ, neapărat,

Care va împunge:
Merge încet,
E-adevărat:
Dar,
În schimb,
Ajunge!


Altă fabulă morală

Mare zarvă și popor,
Au tăiat vițelul gras,
Fiindcă s-a întors acas'
Fiul lor risipitor.

Doar în staul stă o vacă,
Îndoliată
Și posacă:
” ― S-a întors al lor,
În fine,
Și-a plecat al meu. E bine?

[Ce macabră întîmplare
Nici măcar

MORALĂ

n-are.]

Fabula sentimentelor

În pădure,
La un bal,
O vulpe șatenă,
Mondenă,
Apăru gătită
Într-o rochie de seară,
Extraordinară,
La gît cu o femeie, răsucită,
Ca un fular, ca un șal …

Asistența, derutată,
Încremeni, intimidată.

Doar un șacal o întrebă direct:
” ― Cum ai decăzut în asemenea hal,
Cum ai fost în stare,
Pentru un capriciu,
De modă trecătoare,
Să comiți un asasinat,
Atît de abject? …
Asta nu mai e modă,
E viciu!”

MORALA

Blîndeței?
A milei?
A urii?
Nu căutați fiara
În desișul pădurii!


Fabulă cibernetică

O clocitoare automată
Spunea orișicui:
” ― Admirați-mi statura gigantă,
Construcția savantă,
Temperatura constantă,
Sînt o cloșcă minunată!”

Îi răspunse un pui:
” ― Gigantă?
Vizibil.
Savantă?
Posibil.
Dar cloșcă, niciodată!
Fiindcă ești privată
De un detaliu al vieții eterne:
Căldura iubirii materne”.

Concluzia etică?
Sau cibern-etică?
Cea mai ilustră mașină
N-are ce are o găină!


Fabula contrariilor

O gazelă grațioasă
Zise unui rinocer,
Cu o logică de fier:
― ”Cum ai făcut
De te-ai născut
Cu o înfățișare atît de hidoasă?”

Răspunse rinocerul:
― ”Nu-i nici un mister,
Fără fața mea monstruoasă,
Cine ar fi crezut
Că sunt rinocer?”

MORALA și
Estetica fiind în evoluție,
„Frumosul” și ”Urîtul”
Merită o discuție.


Fabulă elementară

Un diamant,
De zeci de carate,
Zise cărbunelui:
― ”Frate,
Deși sîntem din același aluat,
N-ai un destin prea briant”.

― ”Se poate,
Dar află că nu-s supărat.
Tu strălucești
Pe un deget de fată,
Iar eu dau lumină
În lumea toată”.

MORALA?
Șopti și ea, bat-o vina:
”Una e luciul și alta
LUMINA”


Fabula fabulistului

Nu știa din ce pricini
Și în care scop,
La Fontaine îi spuse,
Tainic,
Lui Esop:
” ― Nu mai pot, colega, urlu,
Dau cu ranga.
N-ai văzut ce face Aurel Baranga?
Ne lovește-n pîine
Și în meserie …”
Îi răspunse Krîlov,
Plin de perfidie:
” ― Știu eu o pedeapsă
Pentru acest mișel:
Să-l lăsăm să scrie
Și scăpăm de el”.

Nu căutați

MORALA

Și alte implicații,
Ci rețineți faptul:
Mă iubesc confrații.