Din înțelepciunea celor mici

- Ce este răscoala?

Răscoala înseamnă, când părintii noștri nu găsesc bani și atunci răscolesc ca să găsească. (8 ani)

- Ce este economia?

Economie înseamnă să nu mai cheltuim din salariu, ca să-l punem la bancă. Cheltuim numai din ciubucul pe care ni-l dă șeful. (7 ani)

- Ce sunt amprentele?

Amprentele e când punem mâna pe o clanță și rămân degetele acolo și le găsește poliția. (8 ani)

- Ce este tristețea?

Tristețe înseamnă când un om vine la altul și bea mult. (7 ani)

De ce se bat potcoave cailor?

- Calului i se bat potcoave, pentru că potcoavele sunt mai ușoare decât calul și ele merg mai repede decât calul. (8)

- La cal se pune potcoave, să nu cadă calul pe spate, atunci când pune frâna, calul se înțepeneste în potcoave. (9)

- La cal se pune potcoave ca să tropăie pe stradă , că dacă nu tropăie nu e cal. (7)

- Ce este respectul?

Respect înseamnă să te scoli și să stea babele/moșii pe scaun. (9 ani)

- Ce înseamnă cuvântul "modern"?

Modern e când vezi ceva frumos și e scump și n-ai bani. (7 ani)

- Cum rezistă pasările călătoare să zboare, zi și noapte, mii de kilometri?

Rândunicile când pleacă în țările calde, pe drum se așează pe aripa berzei și se odihnesc. Păsările când pleacă așa departe își iau mâncare la ele intr-o sacoșe. Înainte de a zbura, mai  stau o lună , două , să se odihnească. (7 ani)

- Daca pământul se învârtește , cum de nu cădem de pe el?

-Nu se învârtește decât Pământul, asfaltul nu se învârtește. (6 ani)

-Pământul este rotund. Noi nu cădem de pe el, pentru ca străzile sunt drepte, ele nu sunt rotunde. (8 ani)

-Pământul are forma rotundă, noi nu cădem de pe el, că noi nu mergem acolo unde se face el rotund. (7 ani)

- Ce este Biblia?

Biblia este o carte lăsată de Dumnezeu, ca să se afle despre viitor. În ea scrie ca vor fi două războaie mondiale si amândouă vor fi câstigate de către  români si chiar așa s-a și întâmplat. (6 ani)

- Ce este acela un secret?

-Secretul este atunci când nu trebuie să stie miliția. (6 ani)

-Secretul este un om, care îi spune secretar de partid. (6 ani)

- La ce folosește steagul?

Steagul folosește , ca atunci când veneau turcii peste noi, ei nu știau peste ce țară veneau și atunci noi le arătam steagul si după aia ei știau. (7 ani)

Discuție pe Facebook

Un prieten virtual postează:

AC:

- Ce mulți ani au trecut de-atunci!

- De când?

- Din copilărie... Și nimeni n-a reușit să-mi explice, să-mi conștientizeze în copilărie, în adolescență faptul că atunci când voi fi adult voi pune așa mare preț pe timp. Nu i-a păsat nimănui cât de puțin am înțeles timpul.

Dac-aș fi știut atunci cât timp va trece... Dac-aș ști astăzi cât timp va trece...

Oare noi cum am putea să le conștientizăm de pe-acum copiilor cât de important și cât de mult este timpul?”

Eu: ”Eu fac asta cu elevii mei, mai tot timpul. Din păcate ei nu prea bagă de seamă, pentru că tinerii se uită doar la ce spun/fac covârstnicii, nu la ce le spunem noi ăștia mai în vârstă.

Adică, ce vreau să spun?

Ești sigur că nu ai primit aceste învățături, dar nu le-ai băgat în seamă?”

AC:

„Ești sigur că nu ai primit aceste învățături, dar nu le-ai băgat în seamă?”

Învățăturile pe care „nu le-am băgat de seamă” nu le-am primit, de fapt.

Aș fi vrut să mă oprească un profesor sau un adult pe stradă, să mă prindă de umeri, să mă privească în ochi și să strige la mine:

-Copile! Tu știi cât timp te așteaptă de-acum încolo? Înțelegi? Fă ceva! Înțelege puterea pe care o ai, averea pe care o ai! Înțelege!

Sunt convins că aș fi îmbătrânit mai conștient...

Creierul adolescentului

 .

Tocmai am terminat de citit cartea ”Creierul adolescentului” și mi-am spus că neapărat trebuie să v-o recomand și dumneavoastră.

Cartea este scrisă de o mamă de adolescenți - a început să o scrie pe când cei doi fii ai săi erau unul în clasa a X-a și unul în clasa a VIII-a - specialistă în neuroștiințe, mai ales în studiul dezvoltării creierului copilului.

În afară de faptul că este plină de sfaturi pentru părinți - și deci nouă ne poate fi utilă pentru temele de lectorat cu părinții - cartea îți oferă o mulțime de surprize legate de explicarea comportamentului tinerilor, uimiri de care chiar nu credeam că aș putea să am parte după vreo 30 de ani de învâțământ și o mulțime de cursuri cvasi-inutile de psiho-pedagogie.

Am aflat cât de important este rolul substanței albe în funcționarea creierului - zonele de creier complet mielinizate au o viteză de procesare de zeci de ori mai mare față de rețelele neuronale compuse din neuroni ne-mielinizați sau prea puțin mielinizate, asta pentru că mielina favorizează nu doar creșterea vitezei de transmitere a impulsului nervos de-a lungul axonului ci și curățarea sinapselor de neurotransmițători imediat după ”descărcarea” neuronală. Acest fapt poate părea tehnic și neinteresant, dar procesul de mielinizare se continuă până pe la vârsta de 30 de ani - sau peste - începe din spatele creierului și continuă treptat spre lobii frontali, care sunt ultimii care se maturizează. Or lobii frontali sunt sediul ”înțelepciunii” noastre. Prin urmare creierul adolescentului poate fi la fel de performant ca al unui adult când este vorba de inteligență și abstractizare dar stă foarte prost când este vorba de a lua decizii corecte. Acesta este motivul pentru care de multe ori copiii noștri - foarte inteligenți și maturi în aparență - ne uimesc prin comportamentul lor complet iresponsabil și irațional.

Poți afla din carte și cât de puternică este neuro-plasticitatea creierului adolescentului - foarte mult discutată în ultima vreme - și care este rolul acesteia în învățare și mai apoi cât de important este acest fapt atunci când e vorba de ”scrierea” sau ”imprimarea” pe scoarță nu doar a învățăturilor utile, cât mai ales a obiceiurilor rele și nocive, cum ar fi fumatul, consumul de alcool sau droguri, consumul de multimedia, etc.

Creierul adolescentului trăiește o ”vârstă de aur” pentru învățare și acest fapt, extraordinar de util când e vorba de educație, devine îngrozitor când ne gândim că și comportamentele indezirabile se scriu pe scoarța la fel de intens și ne marchează pe toată viața.

Aflăm despre rolul melatoninei în declanșarea și menținerea somnului. La adolescenți melatonina se secretă seara cu două ore mai târziu decât la adulți și apoi se elimină din creier, spre dimineață, mult mai încet decât la adulți. Asta explică de ce tânărul ”nu are somn” seara, când adultului ”îi cad ochii în gură” și de ce nu se poate trezi dimineața, când părinții sunt deja activi. Pe deasupra secreția de melatonină este zădărnicită suplimentar de expunerea la lumina emisă de ecranele LCD ale telefoanelor, televizoarelor sau monitoarelor de calculator. Asta înseamnă că tânărul care nu vrea să se trezească dimineața nu este ”un leneș” ci că organismul lui așa îi cere. Un experiment făcut la câteva unități școlare din Statele Unite a arătat că decalarea orelor de începere a cursurilor - de la ora 7.30 la ora 8.40 - a dus la o creștere a performanței elevilor, reflectată în note.

Aș sugera că sunt cazuri în care elevii preferă Unirea în locul Papiului și pentru că orele încep cu 30 de minute mai târziu.

Și așa mai departe. Sper că nu v-am obosit și v-am trezit interesul prin cele câteva idei - probabil nici măcar cele mai importante.

Cum să dai corect cu banul

 .

De curând am fost pus în situația de a decide dacă să-mi cumpăr sau nu un lucru necesar. Dilema mea era generată de prețul acestuia. Pe de o parte mi-l doream foarte tare pentru performanțele și utilitatea lui, iar pe de altă parte prețul mare mă făcea să am îndoieli serioase că merită să-l cumpăr sau, mai precis, că mi-l permit.

Fiul meu mi-a oferit o metodă ingenioasă de a decide.

”Mă tati, eu când sunt în situații din astea și nu știu ce să fac, am o tehnică de dat cu banul. Arunc moneda în sus și, cât timp moneda zboară, sunt atent la vreau să iasă. Și aia fac. Nu contează cum cade.”

E foarte interesant; tu de fapt știi ce vrei să faci, atâta tot că în momentul respectiv, cât banul urcă răsucindu-se, îți conștientizezi decizia.

N-ați fost puși niciodată în situația de a arunca banul în sus și apoi, în timp ce zboară să te gândești: ”dacă nu-mi iese cum vreau trag două din trei!”?

.

Marea dispută

 .

”Marea Dispută” începe de pe la mijlocul secolului al XVIII-ea, când Immanuel Kant e emis o ipoteză, diferită de cea  lui  William Herschel, cu privire la întrebarea dacă nebuloasele sunt parte din galaxia noastră, sau sunt lumi separate.

În timp ce marele astronom William Herschel, unul din pionierii măsurătorii distanțelor până la stele, considera că tot Universul se reduce la Calea Lactee, Immanuel Kant, în ”Istoria naturală universală și teoria cerului”, publicată în 1755, afirmă că unele din nebuloasele observate de astronomi sunt similare Căii Lactee, deci Universul este format din nenumărate galaxii (el le numește ”lumi insulare”) și deci nu se limitează doar la galaxia noastră.

Unul din argumentele lui Kant venea din faptul că multe nebuloase observate sunt eliptice și au diferite excentricități. Cu alte cuvinte dacă galaxiile sunt în formă de disc, datorită orientării lor întâmplătoare, vom observa forme eliptice mai mult sau mai puțin turtite. (În sprijinul ideii de univers infinit, Kant mai aduce și argumentul unui Dumnezeu atotputernic, afirmând că ideea de spațiu și timp finite nu pot să corespundă modului în care ne imaginăm Ființa Supremă.)

La începutul secolului al XX-lea disputa dintre cele două moduri de a ne imagina Universul polarizase lumea astronomilor.

Partizanii lui Herschel susțineau că nebuloasele erau stele tinere înconjurate de nori de materie și că se aflau în interiorul Căii Lactee, iar cei ai lui Kant considerau că erau sisteme stelare independente, galaxii aflate la mare depărate unele de altele.

Criza a ajuns la apogeu în 1920 când Academia Națională de Științe din Washington a găzduit o dezbatere ce avea să fie numită ”Marea Dispută”. Miza acesteia era enormă: locul omului în Univers.

Din păcate rezultatul dezbaterilor a fost indecis; fiecare tabără considerând că are dreptate și ceilalți greșesc.

Disputa a fost încheiată în 1924, când Edwin Hubble a identificat o cefeidă* în ”Nebuloasa” Andromeda și a determinat distanța* până la aceasta. Măsurătorile recente arată că distanța până la Andromeda este de 2,52 milioane de ani lumină, în timp ce dimensiunea Căii Lactee este doar puțin peste o sută de mii de ani lumină.

În acest fel Nebuloasa Andromeda devenea Galaxia Andromeda și Marea Dispută se încheiase: Universul nu se limitează la galaxia noastră ci este cu mult mai mare, fiind format din nenumărate galaxii.

* Cefeidele sunt stele cu strălucire variabilă folosite în determinarea distanțelor cosmice. Perioada de oscilație a strălucirii depinde de mărimea și deci de luminozitatea medie a cefeidei. Măsurând perioada și strălucirea putem calcula distanța la care se află față de noi.

** Hubble obținuse o distanță de 900.000 ani lumină până la cefeida din Andromeda, rezultat nu foarte precis, dar clar mai mult decât dimensiunea cunoscută atunci a Căii Lactee. Lucrarea lui Hubble a fost publicată în ianuarie 1925.

Majoritatea informațiilor de mai sus le-am cules din cartea ”Big Bang. Originea universului” de Simon Singh, care abundă în detalii și care este atât de bine scrisă încât  v-o recomand din toată inima. Este absolut fascinantă, așa cum este și aventura cunoașterii umane.

Plugușorul

 .

În Bucovina obiceiurile de Anul Nou sunt la mai mare preț decât cele de Crăciun. Copil fiind mergeam cu uratul și, în clasele mai mici, mă ducea bunicul din casă în casă. Desigur că pentru copii bucuria cea mare erau mai ales banii pe care îi primeau de la gospodarii generoși. Așa că urăturile trebuiau să fie ”eficiente”, adică scurte și de impact.

Cu banii pe care i-am câștigat ”cu uratul” când eram în clasa a VII-a, mi-am cumpărat un aparat de fotografiat Smena 8. Costa vreo 300 de lei. Lucru mare pe vremea aceea!

În clasa a V-a, am învățat tot Plugușorul din manualul de limba română, ineficient de lung pentru scopul urmărit. Eu îl învățasem însă pentru că-l spusesem întreg pe scenă, la serbarea de Anul Nou.

Așa că, dotat cu clopoțel și bunicul de mână, îmbrăcat frumos în costum național, cu brâu tricolor și cușmă neagră, m-am înființat la prima casă, din capul satului. Era casa unui bătrân singur, badea Adrian (mă rog, acolo i se spunea ”Andrian”). Am ridicat clopoțelul și mi-am început reprezentația. 

Bătrânul a ieșit agale pe prispă pe semne pregătit de dinainte cu un colăcuț rumen. Perseverența mea însă l-a impresionat pe dată; numai ce-l văd că se duce în casă și se întoarce cu o monedă de un leu. Eu îi dădeam harnic înainte, că urătura era lungă. Mai stă bătrânul ce stă și numai ce-l văd că se duce în casă și se întoarce cu o monedă de trei lei! - maximum ce puteam să sper și să aștept.

Vă urez și vouă ceea ce i-am urat și lui Andrian:

PLUGUŞORUL

(cu care am crescut)

Aho ! Aho! Copii şi fraţi

Staţi puțin şi nu mânaţi,

Lângă boi v-alăturaţi

Şi cuvântul mi-ascultaţi:

S-a sculat mai an

Bădica Traian

Şi pe cal a-ncălecat.

Pe un cal învăţat,

Cu şaua de aur,

Cu numele de Graur,

Cu potcoave de argint

Cum e sprinten la fugit,

Cu frâu de mătasă

Cât viţa de groasă.

Mânaţi, măi !

Hăi !, Hăi !

În scări el s-a ridicat

Peste câmpuri s-a uitat

Ca s-aleagă-un loc curat

De arat şi semănat.

Şi curând s-a apucat

Câmpul neted de arat,

În lungiş şi-n curmeziş.

S-a apucat într-o joi

C-un plug

Cu doisprezece boi

Boi bourei,

În coadă codălbei

În frunte cu ţintăţei

Mânaţi, măi !

Hăi ! Hăi!

Ziua toată a lucrat,

Brazdă neagă-a răsturnat

Şi prin brazdă-a semănat

Grâu mărunt

Şi grâu de vară,

Deie Domnul să răsară

Mânaţi, măi !

Hăi ! Hăi !

Şi când lucrul a sfârşit

Iată, mări s-a stârnit

Un vânt mare pe pământ

Şi ploi multe după vânt.

Pământul de-a răcorit

Şi sămânţa a-ncolţit

Mânaţi, măi !

Hăi ! Hăi !

La luna, la săptămâna

Îşi umplea cu apă mâna

Şi se ducea ca să vadă

De i-a dat Dumnezeu roadă

Şi de-i grâul răsărit

Şi de-i spicul aurit.

Era-n spic ca vrabia

Şi în pai ca trestia

Mânaţi, măi !

Hăi ! Hăi !

Traian iute s-a întors

Şi din grajd, pe loc, a scos

Un alt cal, mai năzdrăvan

Cum îi place lui Traian:

Negru ca corbul,

Iute ca focul,

De nu-l prinde locul.

Şi voios a-ncălecat,

La Tighina-a apucat

Şi oţel a cumpărat.

Ca să facă seceri mari

Pentru secerători tari,

Şi să facă seceri mici

Pentru copilaşi voinici,

Şi-altele mai mărunţele

Cu mănunchi de floricele

Pentru fete tinerele

Şi neveste fumușele.

Mânaţi, măi !

Hăi ! Hăi !

Şi-a strâns finii

Şi vecinii

Şi toţi finii

Şi vecinii

Şi vreo trei babe bătrâne

Care ştiu rândul la pâine.

Şi pe câmp i-a dus

Şi pe toţi i-a pus

La lucrul pământului

În sterița vântului.

Mânaţi, măi !

Hăi ! Hăi !

Ei cu stânga apuca

Şi cu dreapta secera

Şi prin lan înainta

De părea că înnota.

Alţii-n urma lor lega

Snopuri-nalte aduna

Şi clăi mândre ridica

Ce la soare se usca.

Mânaţi, măi !

Hăi ! Hăi !

Apoi carele-ncărca

Şi pe toate le căra.

Şiră-naltă că dura

În capul pământului

În bătaia vântului.

Apoi arie-şi făcea

Şi din grajd mai aducea

Zece iepe,

Tot sirepe

Şi de par că le lega

Şi pe toate le mâna,

Împrejurul parului,

Deasupra fățarului.

Mânati, măi !

Hăi ! Hăi !

Iepele mereu fugea,

Funia se tot strângea,

La par iute ajungea

Şi grâul se treiera

Şi flăcăii-l vântura

Dimerlia scutura,

Căruţele încărca

Şi spre moară le pornea.

Mânaţi, măi !

Hăi ! Hăi !

Iară hoaţa cea de moară,

Când văzu atâtea cară,

Încărcate cu povară,

Puse coada pe spinare

Şi plecă în lunca mare.

Lunca mare

Frunză n-are,

Lunca mică

Frunza-i pică.

Iar morarul, meşter bun,

Zări moara prin cătun

Şi-şi luă cojoc miţos

Şi mi-l îmbrăcă pe dos

Şi-şi lua ciocan la brâu,

Și mai luă ș-un frâu.

Apoi iute alerga,

Moara cu frâu o lega

Şi-o apuca de călcâi,

De-o punea pe căpătâi

Şi-i da cu ciocanu-n şele,

De-o aşeza pe măsele.

Că de-al dracului ce era,

Nici păr în cap nu avea.

Mânaţi, măi !

Hăi ! Hăi !

El o lua de lăptoc

Şi-o da iar în vad, la loc.

Şi turna deasupra-n coş,

Grâu mărunt de cel roş,

Grâul s-aşeza pe vatră

Şi din coş cădea sub piatră.

De sub piatră, în covată,

Curgea făina curată.

Mânaţi, măi !

Hăi ! Hăi !

Traian mult se bucura,

Zeciuială morii da,

Pe morar îl dăruia.

Apoi, călare suia

Şi voios se înturna

Cu flăcăii ce mâna.

Iar boii se-opintea

Şi roţile scârţâia.

Mânaţi, măi !

Hăi ! Hăi !

Iară mândra jupâneasă,

Daciana cea frumoasă,

Auzea tocmai din casă

Chiotul flăcăilor,

Scârţâitul carelor.

Şi-n cămară că mergea

Şi din cui îşi alegea

Sită mare şi cam deasă,

Tot cu pânză de mătasă.

Mâneci albe sufleca,

Braţe dalbe arăta.

Şi cernea, mări, cernea

Făina se aşternea.

Apoi pâinea plămădea,

Şi-o lăsa până dospea.

Apoi, colaci învârtea,

Pe lopată mi-i culca

Şi-n cuptor îi arunca.

Apoi, iară, cu lopata

Rumeni îi scotea şi gata.

Atunci, ea-mpărţea

Vreo cinci

La flăcăii cei voinici

Şi-mpărţea trei

La copiii mititei.

Iară mândrului bărbat

Îi dădea un sărutat.

Mânaţi, măi !

Hăi ! Hăi !

Cum a dat Dumnezeu an,

Holde mândre lui Traian,

Astfel să dea şi la voi,

Ca s-avem parte şi noi.

Să vă fie casa, casă !

Să vă fie masa, masă !

Tot cu mesele întinse

Şi cu feţele aprinse

Şi cu casele grijite

Cu buni oaspeţi locuite.

Şi câte şindrile pe casă

Atâţia galbeni pe masă.

Şi la anul să trăiţi

Să vă găsim înfloriţi

Ca merii,

Ca perii,

În mijlocul verii.

Mânaţi, măi !

Hăi ! Hăi !

La anu' și la mulți ani!