sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Vocea lui Tudor Gheorghe



    La începutul anilor 80 eram student la Facultatea de Fizică, la Bucureşti-Măgurele. Facultatea avea o aulă foarte frumoasă, cu o capacitate de peste 600 de locuri pe scaune, aranjate înclinat, pe stil amfiteatru, iar în faţă dispunea de o scenă generoasă, astfel încât adesea se transforma în sală de spectacole.
    Pe scena aceea am văzut o mulţime de artişti: corul Song cu Ioan Luchian Mihalea, Roşu şi Negru, Sfinx, Divertis, Stela Popescu, Mircea Vintilă, Vali Sterian, Florian Pitiş, Bogdan Stanoevici - fostul ministru şi mulţi alţii, care beneficiau de sonorizarea excelentă a sălii.
    Printre aceştia şi Tudor Gheorghe venit cu cobza şi chitara pentru un spectacol de muzică folk.
    Cum era obiceiul, pentru a se încinge atmosfera, în deschiderea acestor spectacole cântau colegi de-ai mei, "greieraşi" cum îmi plăcea să le spun.
    Sala plină, în deschidere cântă Cristinel Corcioveanu - acum profesor in Tecuci, cu câteva albume de muzică folk la activ. Singur pe mijlocul scenei, Cristinel şi microfonul.
     Aplauze pentru Cristinel, apoi o mică pauză şi intră în scenă Tudor Gheorghe cu chitara la gât, în ovaţiile publicului.
     Se duce direct la microfonul din mijlocul scenei, îl ia şi-l duce într-un colţ spunînd, cu o voce amplă care acoperea rumoarea sălii: "Ăsta e pentru cei care n-au voce..." Apoi a cântat mai mult de o oră fără microfon. Şi vă rog să mă credeţi că n-am simţit nicio clipă că ar avea nevoie de amplificare.
    Atunci am înţeles ce înseamnă să ai voce.

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Poem



În vis, azi dimineață,
de nătâng,
te-am iubit prea tare
sau, nu știu,
poate prea adânc;
că ai țipat
de mirare
sau, poate,
că te-am iubit prea tare.

țipătul tău
împletit în zbor de ciocârlii
a sparte cerul
în mii.

De aceea Sfântul Soare,
ori poate de  mirare,
acum nu mai are
pe ce răsări.

Uimită ai tresărit
și te-ai oprit.
Atunci,
un ciob de senin,
ca un strop azuriu de cerneală,
ți-a intrat în ochi,
din greșeală.

Acum când Soarele nu mai are
pe ce răsări,
mă rog de tine frumoaso:
-  Lasă-mă să mă scufund
o clipă
în albastrul privirii tale,
ca să-mi amitesc frumusețea
cerului senin
de dinainte de dragoste...

(1998)

duminică, 29 iunie 2014

Ce fac oamenii fericiti?


Happiness. It’s the term thrown around more often than any other term when people are asked what they are looking for in life. A loving partner, a fun high-paying job and endless world travel are also amongst some of the most common answers, however all of these are preference-based means to the one ultimate end, which is happiness. Being so sought-after, I thought I’d comprise a list of common traits that seem to be found in happy people -and I’m talking about the genuinely happy people, and not just those who appear to be so on the surface.
By compiling this list I’m not suggesting that these are the only keys to happiness, I’m simply shedding light on some common characteristics I’ve come to find.

1. Love Themselves For Who They Are

On the surface this may sound incredibly egotistical, but by it I simply mean that they are truly comfortable in their own shoes. They accept and embrace themselves physically, they maintain their true character traits regardless of whether or not they receive approval and they work to make the best of the human experience they are living -rather than wallow in what others would define as weaknesses or shortcomings.

2. See Relationships As An Extension To, Rather Than The Basis Of The Human Experience

Relationships, whether friendly, familial or romantic, are certainly one of the greatest parts of the human experience. However, far too many of us let their presence or absence, and even more so the value we attribute to them dictate our overall happiness in life. I’ve found that genuinely happy people tend to find complete contentment within themselves, and see all relationships as the awesome extension to their self-content. It’s often when we are not looking for others to fill a particular void, or to make us feel a certain way, that most of the truest and most-valuable relationships are formed.

3. Embrace Change

Life is a constant lesson and happy people tend to be well-aware of that. Not only are they always open to change, but they truly listen to suggestions, respect and consider all opinions and take criticism constructively rather than offensively.

4. Celebrate Rather Than Compare Themselves To The Accomplishments Of Others

Jealousy is a killer, and as Gary Allan once said, “You can be the moon and still be jealous of the stars.” We are all capable of accomplishing anything in this life and are the only ones that are going to find the drive within ourselves to do it. Rather than observe and compare to those who have accomplished, the truly happy tend to celebrate it and use it as motivation to accomplish things within their own lives.

5. Never Dwell In Being A Victim

We’ve all been the so-called ‘victim’ to several things in life. Whether it be an unexpected break-up, getting fired from a job, or even something as serious as the recipient of domestic abuse. Truly happy people tend to be those who choose not to dwell in it. They choose to let the victimization strengthen them, rather than wear it as a badge of weakness or as the thing that makes them consistently worthy of receiving sympathy.

6. They Live In The Present

As fun as reminiscing about the past or fantasizing about the future can be, nothing will ever be done in anything but the present and happy people tend to realize that. Not only do they realize it, but they tend to use it as motivation to make the most of it. In addition to being motivating, presence can also come in handy for truly appreciating those moments of relaxation, allowing yourself to be truly in them, rather than projecting future concerns into them.

7. Trust That Everything Happens For A Reason

This can very easily be paired with the choice to not be a victim, but happy people tend to trust the process and existence of everything in their life. They know that nothing is ever too big to handle and choose to embrace what life is currently throwing at them rather than cowering at the sight of it.

8. They Don’t Let Money Dictate Their Lives

Nobody is denying that in this world right now we all need money to exist, and as a result many of us spend the bulk of our lives doing things that help us earn it. What I’ve found to differentiate happy people is that they don’t let money be the ultimate dictator in their life. They still make sensible choices within their means, but they never let money: A) prevent them from pursuing a so-called “risky” passion, B) be the factor that is blamed for why their life is so miserable, C) complain about how little they have. There are creative ways to do everything in this world, and seeing money as only being possible to make in the standard ways is the most crippling thing to that creativity.

9. Look Within For Solutions

One of the most powerful realizations a genuinely happy person will often operate based on is “change starts within.” The empowerment that comes as a result of not only realizing this but even more so in using it as the backbone to everything in life can be quite remarkable. There are thousands of books, mantras, techniques and practices out there that can all help us to find solutions to so many things in life, but they all require one thing to truly be serviceable: the consciousness to support them.

luni, 9 iunie 2014

Pro Memoria XII

Balneo-turismul, comoara care umplea de turişti staţiunile Bucovinei
de Cristina RUSU

Pare greu de crezut, mai ales pentru cei mai tineri dintre cititorii acestui material, însă, acum mulţi, mulţi ani, când stră-străbunicii noştri erau copii, Bucovina avea mai multe staţiuni renumite pe plan mondial.
Vorbim de mii de turişti care veneau de peste tot atraşi de cea mai valoroasă monedă de schimb a regiunii, balneo-turismul.
Reţeta au inventat-o austriecii, care în 1888 au dat în folosinţă calea ferată Dărmăneşti-Cacica-Gura Humorului, până la Câmpulung Moldovenesc, în urma unui contract cu un afacerist evreu – Tomazin, care venea cu 94% capital, iar Curtea de la Viena cu 6%.
„Pe vagoane scria Viena–Lemberg–Cacica şi apoi, după inaugurarea în 1902 a tunelului de la Mestecăniş, apare şi Dorna Băi pe tabla vagoanelor. La inaugurare participase însuşi împăratul Franz Joseph”, povesteşte medicul reumatolog Ioan Ieţcu, fost şef al secţiei de balneofizioterapie din cadrul Spitalului Judeţean Suceava.
Doctorul sucevean, împreună cu colegi din Iaşi, a realizat o documentare amplă privind istoria balneo-turismului în Bucovina, o lucrare în care sunt prezentate ingredientele cu care austriecii au reuşit să umple de turişti staţiunile Bucovinei, exploatând cea mai importantă resursă a zonei.

Exerciţiu de imaginaţie. Dorna de azi vs. staţiunea „austriacă” de acum mai bine de un secol
Imaginaţi-vă staţiunea Vatra Dornei de astăzi. Plină de gropi, de şomeri şi cu hoteluri şi pensiuni aproape mai tot anul cu camere goale.
Acum, haideţi să ne întoarcem puţin în timp. De exemplu, în jurul anilor 1890, tot la Vatra Dornei. Doctorul Ioan Ieţcu povesteşte că în acei ani micuţa aşezare de munte era aidoma unui orăşel austriac: „Restaurantul Carl Cristof –vegetarian, Cofetăria Goldenberg - vegetariană cu ultimele specialităţi de îngheţată, farmacia Hygeea a dlui Schaffer, localul Leib, vila Dombrowschi, dotată supermodern, pensiunea Excelsior - i-a cazat pe consulul Angliei, generali şi alţi demnitari români, pensiunea Schwartz, hotelul Hermann Sommer cu lichioruri Gessler, restaurantul Weisselberg, care se aproviziona cu mezeluri de la Fabrica Armbruster, librăria Sigmund Zimmer, iar suveniruri găseai la Jablonower, Vila Nufer - a fost cazat ambasadorul Danemarcei”, povesteşte cunoscutul doctor reumatolog, fost şef al secţiei de Balneofizioterapie din cadrul Spitalului Judeţean Suceava.
Venit la Vatra Dornei, pentru realizarea proiectului Hotelului Căilor Ferate, arhitectul austriac Alois M. Wurm-Arnkreuz, fermecat de peisajul orăşelului de munte, a propus Statului Major General al Armatei construirea unei case de odihnă şi tratament pentru cadrele militare imperiale. Edificiul a fost ridicat un an mai târziu, în 1904, sub numele de „Franz Joseph I Kurhaus”. Astăzi, în acel edificiu funcţionează maternitatea oraşului.
                 
„Apele răcoritoare” i-au fermecat pe austrieci
„Regatul apelor minerale”, aşa s-ar putea numi Vatra Dornei, zona care dispune de mai multe tipuri de ape minerale, utilizate în circuitul balnear pentru aerosoli ori exploatate industrial la Poiana Negri, Şarul Dornei şi Floreni.
Încă din anul 1789,doctorul şi geologul austriac Richard Hacquet scria despre „apele răcoritoare” din zona Dornelor folosite în cura internă.
Localitatea Vatra Dornei a fost organizată ca staţiune balneară în 1804, calitate oficializată în 1874, când apare primul stabiliment balnear.
„Geologul Alois Alth şi farmacistul Torosievici studiază izvoarele, iar în anul 1851 dr. Oran, profesor de balneologie la Berlin, aşază staţiunea Vatra Dornei alături de staţiuni consacrate în Europa. Deja apele minerale carbogazoase erau căutate de protipendada vieneză şi nu numai”, explică doctorul Ieţcu.
Apele minerale de la Vatra Dornei sunt medaliate cu aur la Viena şi cu argint la Frankfurt am Main în 1881.

Balneo-turism, la Dorna Candrenilor, Iacobeni şi Poiana Stampei
Zona Dornelor oferea din punct de vedere al balneo-turismului o varietate largă de servicii.
Acelaşi doctor Ieţcu, alături de doctorii Aurel Maricari, Ştefan Ionescu şi studenţii medicinişti Vlad Rădăşanu şi Simina Rădăşanu, a făcut o „inventariere” a bogăţiilor naturale pe care le ofereau acum aproape un secol localităţile din Bazinul Dornelor.
Dorna Candrenilor oferea climatul, peisajul, băi cu CO2, nămol, iar în 1880se introduce în tratament şi nămolul de turbă de la Poiana Stampei. La Iacobeni funcţionau: Vila Terschanski, Vila Weiss, Pensiunea Brucker, Restaurantul Ellenbogen („cotul” în traducere din germană), vila Riegler - toate aveau şi amenajări balneare pentru băi sulfuroase.

Cel mai frumos ştrand din ţară, la Câmpulung Moldovenesc. Cu restaurant, bar dansant, sală de bridge, grădini moderne
Câmpulung Moldovenesc, la 620 de metri altitudine, dispunea de sanatorii de hidroterapie şi dietetică după metoda Kuhne şi Kneipp, şi locuri de atracţie: Deia, Runcul, Moara Dracului. Către Rarău abia se construia drumul de acces.
Iernile lungi pline de zăpadă, verile răcoroase şi umede, pădurile de conifere şi apropierea de masivele Rarău şi Giumalău au făcut din Câmpulung Moldovenesc o cunoscută staţiune climaterică şi turistică. Oraşul este amintit ca staţiune încă din 1938, iar în acele vremuri cererea turistică devenise cu mult peste ofertă.
În acea perioadă, exista una din cele mai frumoase construcţii din România, ştrandul cunoscut şi sub numele de „Plaja din Câmpulung Moldovenesc”, construită de Adalbert Veczera.
Stabilimentul se compunea dintr-un bazin de 25/50 metri, având curent continuu de apă, adâncimea de 90 de centimetri până la 1,70 metri, bazin pentru copii cu adâncimea de 20 centimetri şi fântână arteziană, teren pentru tenis de câmp cu cabine pentru dezbrăcat (100 de locuri pentru bărbaţi şi 100 de locuri pentru femei), băi cu acid pinic. Exista şi un restaurant, denumit „Stern”, cu bar dansant, sală de bridge, grădini moderne. Aici a fost cazat în 1937 ministrul Dinu Brătianu.
Tot la Câmpulung Moldovenesc funcţiona Stabilimentul Tomaszewski cu hidroterapie Kuhne şi Kneipp, o instituţie foarte modernă în acea perioadă.
La vila Sworakowski, cu 15 camere, aveau loc concerte, iar la restaurantul-hotel Rothkoegel al lui Bruno Katz erau de asemeni amenajări balneare; brutăria Maier Sand vindea franzele a la Kaiser.

Plaje, băi cu nămol şi coajă de stejar, la Vama şi Prisaca Dornei
În documentarea al cărei coautor a fost doctorul Ioan Ieţcu se aminteşte şi de localităţile Vama şi Prisaca Dornei, care aveau plaje, băi cu nămol şi coajă de stejar.
La Frasin şi Gura Humorului era un parc natural lângă munţii din jur şi plaje lângă râul Moldova.
„Staţiunile erau pline de viaţă comercială şi chiar culturală. Într-adevăr, baza dezvoltării economice o constituia turismul”, explică doctorul sucevean.

Băi cu sare, cetină şi plante, în căzi din lemn de stejar, la Cacica
Tot datorită austriecilor s-a dezvoltat şi exploatarea resurselor de sare din zona Cacica. Au fost aduşi oameni pricepuţi în domeniu din tot imperiul, iar în 1791 începe exploatarea sării la Cacica cu specialişti polonezi de la Wieliczka şi Bohnia, unde se extrăgea sare încă din anul 1000.
La Cacica, în urmă cu 50-60 de ani încă se făceau băi cu sare, cetină şi plante din flora montană spontană într-un pavilion din lemn, în căzi din lemn de stejar, lângă intrarea în salină, pavilion numit „Salzbad in Kakzika" (Băi de sare în Cacica).
Pavilionul încă era în picioare până în 1960, când a fost demolat şi-l găsim astăzi doar în imagini de arhivă ale salinei şi în cărţi de specialitate.
„Pavilionul vechi, pe care l-am prins şi eu prin 1950, când mergeam pe 15 august la sărbătoarea Sfintei Maria la Cacica, avea câteva căzi de stejar pentru băi de sare şi plante la îndemâna localnicilor şi a celor din satelor din jur”, rememorează medicul reumatolog Ioan Ieţcu.

Solca, mii de vizitatori. Era considerată a doua destinaţie în Europa, datorită aerului curat
Solca, astăzi un oraş sărăcăcios, uitat de lume, a fost acum aproximativ un secol una dintre staţiunile balneoclimaterice renumite. Tot în perioada în care Bucovina era sub stăpânire austriacă.
Datorită aerului curat, lipsit de curenţi, oraşul era considerat ca fiind din acest punct de vedere a II-a destinaţie în Europa.
Renumele de odinioară al staţiunii Solca i se datorează doctorului Hermann Poras, originar din Cernăuţi, care în iulie 1892 a deschis sanatoriul şi institutul de hidroterapie „Dr. Poras”, ce aducea la Solca în fiecare vară peste 1.000 de vizitatori din toată Europa.
Acest sanatoriu a avut două secţii, şi anume una cu băi medicinale şi una cu electroterapie.
Profesorul Ioan Holeţec scrie în documentările sale despre staţiunea balneoclimaterică Solca: „Se făceau următoarele tratamente şi proceduri: tratament sistematic cu apă, denumit procedeul Winternitz, folosit în neurastenii, astenii şi anemii; băi cu acid carbonic în afecţiuni ale cordului şi ale sistemului central; băi cu ape sărate folosite în afecţiuni reumatismale şi în artrite; băi cu extrase din plante medicinale, din cetină de conifere; procedeul doctorului Bulling care constă în inhalaţii cu esenţă de molid, aerosoli de sare şi ape minerale, folosit în tratarea afecţiunilor cronice ale căilor respiratorii, a astmului şi a TBC-ului incipient, procedee dietetice, gimnastică medicală pentru reconfortarea şi călirea organismului”.

La Solca, turişti de două ori mai mulţi ca la Vatra Dornei
La Solca erau trataţi în sanatoriul doctorului Poras pacienţi care sufereau de boli ale sistemului nervos, boli cardiace, boli ginecologice, boli reumatoide, cât şi de boli ale sistemului respirator.
„Nu a durat mult timp şi succesul s-a arătat, şi anume printr-un aflux foarte mare de vizitatori din întreaga Bucovină, ce au asaltat Solca. Chiar în anul deschiderii sanatoriului numărul acestor vizitatori a fost de peste 1.000, ceea ce a reprezentat pe atunci dublul numărului de vizitatori ce îi avea renumita staţiune bucovineană Vatra Dornei”, se arată într-o lucrare dedicată întemeietorului staţiunii balneoclimaterice Solca, semnată de dr. Ferdinant Eisenhauer.
Culmea, erau mult prea mulţi turişti faţă de numărul locurilor de cazare şi atunci au început la Solca să se ridice vile, hoteluri, restaurante.

„Unul dintre cele mai frumoase sanatorii din estul imperiului austriac”
Profesorul Ioan Holeţec povesteşte că sezonul începea la 15 mai şi se termina la 30 septembrie. Tarifele la Solca erau inferioare staţiunilor similare din alte părţi ale imperiului austriac. O cameră pe lună, la particular, costa 50-60 de coroane, preţ care includea micul dejun, patru-cinci feluri de mâncare la prânz şi două-trei feluri la cină. În perioadele mai reci se acordau reduceri de preţuri la cazare şi masă.
Într-un ghid turistic din 1891 se menţionează: „Datorită numeroşilor şi puternicilor factori activi, sanatoriul este considerat de decenii atât  de bolnavii din apropiere, cât şi de cei din depărtare, ca o bogăţie a estului. Este unul dintre cele mai frumoase sanatorii din estul imperiului austriac. Datorită situaţiei sale specifice şi amenajării eficiente, nu numai pentru cei cu organisme slăbite, dar şi pentru cei cu sufletele obosite, constituie un minunat loc de odihnă şi o deosebit de frumoasă reşedinţă de vară, confortabilă şi ieftină”.

Solca bătea la număr de turişti staţiuni renumite din străinătate
Herman Poras s-a dedicat atât de mult dezvoltării staţiunii Solca, încât în următorii ani, când a scăzut numărul de turişti, a obţinut de la conducerea Bucovinei un împrumut de 6.000 de florini pentru a construi o „Casă a staţiunii”.
Nu şi-a mai văzut visul împlinit, întrucât în mai 1899 este răpus de un infarct, însă Casa staţiunii Solca a fost ridică după 1902, cu contribuţia fiului său, dr. Josef Poras, şi a medicului uman de atunci al localităţii, medicul evreu dr. Hermann Weinberg, în colaborare cu primarul, farmacistul Alexandru Braha.
„Spre sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, numărul vizitatorilor staţiunii Solca creşte mereu, ajungând la peste 10.000 de vizitatori în perioada 1892-1900, număr ce nu fusese ajuns pe atunci pentru perioada de timp respectivă nici de renumitele staţiuni Reichenhall şi Gleichenberg”, se mai arată în lucrarea doctorului Eisenhauer.

18.000 de turişti într-un singur an
La începutul secolului XX, scrie profesorul Holeţec, Solca prezenta condiţii deosebite pentru turişti: telefon şi telegraf, salon „cu cele mai moderne coafuri, cele mai deosebite vopsele de păr, în toate nuanţele, garantat nepericuloase”, o spălătorie cu aburi, curăţătorie şi „boiangerie” unde „se pot spăla în cele mai bune condiţiuni cămăşi, gulere, manşete, lenjerie, rochii”.
„În anul 1938, spre exemplu, se consemnează un număr de peste 18.000 de vizitatori cazaţi în vile, cât şi la particulari, care dispuneau de circa 1.200 de paturi, în case special amenajate în acest scop”, arată profesorul de ştiinţe exacte de la Liceul din Solca.
În sezon, în parcul balnear cânta fanfara militară a Regimentului de Vânători din Cernăuţi.
Când a început cel de-al Doilea Război Mondial, activitatea turistică a stagnat, iar de atunci a început decăderea.
Staţiunea Solca de odinioară a fost „rasă” de atunci de pe faţa pământului. Astăzi, în locul ei, doar un orăşel trist, cu acelaşi nume.


Preluare din Monitorul de Suceava:
http://www.monitorulsv.ro/Reportaj/2014-04-28/Reteta-austriaca-Balneo-turismul-comoara-care-umplea-de-turisti-statiunile-Bucovinei

marți, 13 mai 2014

Cacofonia

De multa vreme tot spun ca este mai bine sa acceptam cacofonia decit sa stilcim exprimarea - si limba - cautind s-o ocolim.
Acest "si" care se strecoara unde nu-si are locul este unul din multele neajunsuri.
Dar asa de bine ca Dan Alexe... n-as fi putut-o spune!

Limbă nouă de căcat...
Oroarea de “cacofonie" și cum "ca și" a devenit formulă oficială...
Zice Ponta: "Rogozin provoacă; am acționat eu CA ȘI comandant suprem…”
De ce “CA ȘI comandant” ?!… De ce nu putea zice, dacă e mânat de spaima cacofoniei, "în calitatea de comandant suprem", sau orice altă circumlocuțiune care ar permite ocolirea lui "ca și”?
Și de ce nu putem renunța la spaima cacofoniei, pe care de pildă franceza nu o ia in seamă, deși posedă la rândul ei vocabula "caca"?
Din ego șubred, de-aia...
La fel, cum nu mă voi obosi să repet, stimați oameni buni : nu mai ziceți/scrieți, de cineva că s-a "făcut de cacao" (sau "de kk"). Spuneti că s-a făcut de căcat. Avem o limbă dîrză, iar căcat e un latinism viguros. "Culo cacare”se spunea in latinã!...
Cu "cacao" și “kk" vă miorlăiți fals pudic. "S-a făcut de căcat" nu e un clișeu, ci o veche expresie românească fără pretenții. "Cacao" e in schimb un clișeu afectat și obosit.
De altfel, ce vorbă credeți că folosea la mânie Vodă Ștefan când voia să-și informeze franc boierii că sînt un neam de căcat?…

vineri, 2 mai 2014

Aurel Baranga - Fabule


Cu bucurie am găsit pe Internet, de curînd, fabulele lui Aurel Barnga. Spun cu bucurie pentru că le-am căutat mai demult și nu erau.
Iată că acum sînt datorită cuiva care nu dorește să-și facă numele cunoscut.
Mulțumim frumos domnule ANimănui DeNicăieri!
Am selectat, și eu, cîteva.


Fabulă muzicală

Înflorată, cum e fota,
Beată-i pasărea de cîntec…
― ”Au de unde scoate nota:
Din gîtlej?
Din cioc?
Din pîntec?”
Se întreabă,
Ca o babă,
Broasca,
Iazma iazului,
Arhi-baba jazului.

― ”Or ca vals,
Or ca cadril,
N-are cîntăreața stil,
Or că-i lied,
Or că e tril,
N-are pasărea profil,
S-o ascult mă prinde si-la,
S-o aud,
M-apucă mi-la,
Să v-arăt eu o cîntare
Și arpegii si-mi-la-re!” ―
Zise broasca, jos, în baltă,
Pe cînd pasărea-n azur,
Scoase nota cea mai ʹnaltă,
Încîntînd văzduhul pur.

Înflorată,
Cum e fota,
Nu știu cum îi vine nota:
Din gîtlej?
Din cioc?
Din pîntec?
Mă abțin să cercetez,
Mulțumit ca să notez


MORALA

… e cu cîntec.


Fabula iluziei

Se-oglindește luna-n baltă,
Meditează un mormoloc:
” ― Ca să vezi ce nenoroc!
De pe bolta cea înaltă,
A căzut la mine-n baltă,
Stăm acum,
Laolaltă,
În același loc” …
Iar

MORALA

Nu e alta:
Confunda bolta cu balta.

Fabula moralei

Într-o noapte,
De vis,
Diafană,
Pe un lac,
Sub tremur de lună,
Pluteau împreună
O rață
Și o lebădă wagneriană.

― ”Uită-te la ea, ce îngîmfată”,
Șopti rața înciudată.
”Dacă stai și te socoți bine,
Ce diferență între ea și mine?
Aceleași pene
Și același cioc,
Ce mai calea-valea,
A avut noroc,
Arză-o-ar focuʹ s-o arză,
Vedea-o-aș pe varză!”

E și în istoria asta
O socoteală,
Deși cam strîmbă
Și
Cam

i- MORALĂ:

Dacă nu poți să urci,
Măcar să bîrfești și să spurci.


Fabula modestiei

― ”Dragul meu,
Îngăduie-mi
Să-ți dau o povață:
Știi care e filozofia
În viață?
Să-ți măsori,
Cuminte,
Întinderea pasului,
Să-ți cunoști,
Cu alte cuvinte,
Lungul nasului.”

Ați fi bănuit
Cine a rostit
Acest axiom savant?

Un elefant.

Iar istoria mi se pare
Atît de fenomenală,
Că renunț la

MORALĂ.


Fabulă biblică VI

Și făcu Dumnezeu
Atîtea lucruri sfinte:
Flori,
Plante,
Mielul cuminte,
Că mă întreb
Și eu
Ca robul:
Ce-a fost în capul Lui
Cînd a făcut microbul?


Fabulă acustică

Spuse goarna mare
Către violină:
” ― Te deplîng, surată
Te deplîng, vecină,
Cele patru coarde,
Cu al lor căluș,
Sînt condiționate,
Toate,
De arcuș.
Ai o voce mică,
Abia presimțită,
Pe cînd, eu, ajunge
Ca să fiu stîrnită,
Și se aude, tare,
În întreaga sală!”

Zise violina:
” ― Nu-i un lucru nou.
Tinicheaua sună
Și-are și ecou.”

Fenomen acustic?
Lecție de

MORALĂ?

Cred că, amîndouă,
În măsură, egală.


Fabula disputei

Zise vîntul către mare:
” ― Ești sărată,
Mi se pare”.

Spuse marea către vînt:
” ― Nestatornic,
N-ai cuvînt”.

Zise vîntul: ” ― Ai rechini”.
Spuse marea:
” ― Și-alte vini?”

”Zise”, ”spuse”, ”vîntul”, ”marea” …
Te apucă disperarea
Cu disputa lor,
Sterilă
Puerilă,
Inutilă …

Vi se pare că

MORALA

Este cam anemică?
Vă răspund că e cum e
În orice polemică.


Fabula elocvenței

Zise vulpoiul în adunare:
” ― Vreau să pun o întrebare:
Cît timp o să mai fiu defăimat,
Acuzat
De lăcomie,
Perfidie,
Și de crudă felonie,
Cînd este știut,
Cunoscut,
Și demonstrat,
Că m-am reabilitat?

Nu mai umblu la cotețe,
Nu mai sar peste ostrețe,
Nu dau iama
Prin vecini,
Am renunțat la găini,
Am făcut chiar un plan:
Să devin vegetarian … ”

Și vorbea
Cu atîta inocență
Și elocvență,
C-ar fi cîștigat sala
Dacă nu se răzbuna
MORALA:

Vrînd să explice
Prea multe
Și tot,
S-a văzut că are fulgi
Pe bot.


Fabulă sportivă

” ― Uită-te la el, săracul,
Cum înoată racul
Înapoi”,
Observa,
Plin de tristețe,
Un broscoi.

” ― Mă gîndesc că nu se poate,
Și c-ar fi,
Foarte cuminte,
Să-l învăț
Ca să înoate
Înainte”.

Și de-atunci,
Aplicat,
L-a condus la brass
Și crawl,
Pînă cînd,
Debusolat,
Bietul rac s-a înecat
În nămol.

Iar broscoiul, profesorul
De natație
Și direcție,
Mai făcu doar o reflecție:
” ― Este foarte adevărat
Cum că racu-a decedat,
Dar,
În schimb,
A învățat
La perfecție”.

Iar

MORALA

se cunoaște:
Iată ce destin te paște,
Cînd iei lecții de la broaște.


Fabulă frivolă

O iapă,
Vrînd să facă
Soțului ei un hatîr,
Născu, dar făcu
Un catîr.

Bărbatul,
Contemplînd progenitura,
Îl apucă disperarea
Și ura:
” ― M-ai înșelat”, țipa încornoratul,
Cît îl ținea gura.

” ― Ba eu am fost cea înșelată”
Plîngea iapa, neconsolată …
”Susținea că e armăsar,
Și abia acum îmi dau seama
C-a fost un măgar”.

Iar

MORALA

stă și ea să irupă:
Adevărul iese la lumină,
Dar după …


Fabula hîrciogului

Un hîrciog
Strînse atîtea avuții
În bîrlog,
Că nu mai reuși
Să iasă la lumină.

O cîrtiță vecină
Puse mîna pe lopată,
Ca să-l scoată
Din vizuină.

” ― Să nu-mi strici confortul”
Zbiera hîrciogul, turbat.
” ― O să dai ortul popii,
Mori asfixiat!”
” ― Se poate,
Nu neg,
Dar bogat!”

Și a decedat,
Înainte de scăpătat,
Ca să întărească

MORALA

care
glăsuiește:
Moare fiecare,
După cum trăiește.



Fabula vitezei

A ajuns simbol de lene
Bietul melc.
Ce nedreptate!
El ce-și duce casa-n spate.
Să te văd pe dumneata,
Obligat să porți în cîrcă
Holul
Și sufrageria,
Baia
Și bucătăria,
Cărțile din bibliotecă,
Plăcile din discotecă,
Și atîtea alte, încă.
Să te văd: ai alerga?

În povestea cu melcul-mîlc
Descifrez un tîlc:
Înainte de a rîde
De meteahna orișicui,
Pune-te în locul lui,

Și-o MORALĂ, neapărat,

Care va împunge:
Merge încet,
E-adevărat:
Dar,
În schimb,
Ajunge!


Altă fabulă morală

Mare zarvă și popor,
Au tăiat vițelul gras,
Fiindcă s-a întors acas'
Fiul lor risipitor.

Doar în staul stă o vacă,
Îndoliată
Și posacă:
” ― S-a întors al lor,
În fine,
Și-a plecat al meu. E bine?

[Ce macabră întîmplare
Nici măcar

MORALĂ

n-are.]

Fabula sentimentelor

În pădure,
La un bal,
O vulpe șatenă,
Mondenă,
Apăru gătită
Într-o rochie de seară,
Extraordinară,
La gît cu o femeie, răsucită,
Ca un fular, ca un șal …

Asistența, derutată,
Încremeni, intimidată.

Doar un șacal o întrebă direct:
” ― Cum ai decăzut în asemenea hal,
Cum ai fost în stare,
Pentru un capriciu,
De modă trecătoare,
Să comiți un asasinat,
Atît de abject? …
Asta nu mai e modă,
E viciu!”

MORALA

Blîndeței?
A milei?
A urii?
Nu căutați fiara
În desișul pădurii!


Fabulă cibernetică

O clocitoare automată
Spunea orișicui:
” ― Admirați-mi statura gigantă,
Construcția savantă,
Temperatura constantă,
Sînt o cloșcă minunată!”

Îi răspunse un pui:
” ― Gigantă?
Vizibil.
Savantă?
Posibil.
Dar cloșcă, niciodată!
Fiindcă ești privată
De un detaliu al vieții eterne:
Căldura iubirii materne”.

Concluzia etică?
Sau cibern-etică?
Cea mai ilustră mașină
N-are ce are o găină!


Fabula contrariilor

O gazelă grațioasă
Zise unui rinocer,
Cu o logică de fier:
― ”Cum ai făcut
De te-ai născut
Cu o înfățișare atît de hidoasă?”

Răspunse rinocerul:
― ”Nu-i nici un mister,
Fără fața mea monstruoasă,
Cine ar fi crezut
Că sunt rinocer?”

MORALA și
Estetica fiind în evoluție,
„Frumosul” și ”Urîtul”
Merită o discuție.


Fabulă elementară

Un diamant,
De zeci de carate,
Zise cărbunelui:
― ”Frate,
Deși sîntem din același aluat,
N-ai un destin prea briant”.

― ”Se poate,
Dar află că nu-s supărat.
Tu strălucești
Pe un deget de fată,
Iar eu dau lumină
În lumea toată”.

MORALA?
Șopti și ea, bat-o vina:
”Una e luciul și alta
LUMINA”


Fabula fabulistului

Nu știa din ce pricini
Și în care scop,
La Fontaine îi spuse,
Tainic,
Lui Esop:
” ― Nu mai pot, colega, urlu,
Dau cu ranga.
N-ai văzut ce face Aurel Baranga?
Ne lovește-n pîine
Și în meserie …”
Îi răspunse Krîlov,
Plin de perfidie:
” ― Știu eu o pedeapsă
Pentru acest mișel:
Să-l lăsăm să scrie
Și scăpăm de el”.

Nu căutați

MORALA

Și alte implicații,
Ci rețineți faptul:
Mă iubesc confrații.

miercuri, 2 aprilie 2014

Pro Memoria IX

LA CE BUN TOATE ASTEA?

Oana Rădeanu
27 March 2014

 Un prieten de-al soţului meu a făcut infarct şi a murit. La 34 de ani. N-avea părinţi, soţie sau copil, reuşise să îşi facă un business al lui şi o casă frumoasă. A simţit la birou ceva ca o răceală, s-a dus acasă să îşi facă un ceai cu lămâie. A deschis laptopul, s-a întins în pat şi nu s-a mai trezit.
Şi întâmplarea asta mă face iar să mă înfurii şi să mă întreb violent: la ce bun toate astea? Poate sunt egoismul şi spaima cele care mă întreabă asta, gândindu-mă că avea aceeaşi vârstă ca mine … Oamenii ştiu să personalizeze orice eveniment, oricât de universal şi implacabil, de parcă doar lor le-ar fi soartă sau frică.
Ce mă înfurie din toată treaba asta este inconştienţa cu care ne trăim viaţă. Şi nu, n-am chef de ipoteze: avea cazuri de afecţiuni cardio în familie, se certase cu iubita, a clacat sub presiune, astea sunt nişte chestiuni secundare. Totul vine de la cum ne trăim viaţa. De la priorităţile pe care ni le setăm total aiurea. De la tâmpenia din capul nostru care ne face să credem că vom mai avea încă o viaţă după pohta inimii, în care să ne dedicăm tuturor acelor lucruri pe care nu le-am făcut “bine” în viaţa de acum. Inepţii, baliverne, imaturităţi, amăgiri grosolane !!! Ne trezim bezmetici, plecăm la serviciu ca să câştigăm bani, faimă, capital de imagine, trei ouă, invidia pițipoancelor de la Trezo, o maşină şmecheră, un card de credit pe care îl au doar unii.
Ne masacrăm timpul liber cu spălat, călcat, gătit, într-o obsesie permanentă de a păstra planurile vieţii într-un echilibru de toată jena. Ne recompensăm faţă de copii cu câte o jucărie sau ne mai smulgem în câte o după-amiază de la birou şi îi ducem pe juniori într-un parc ca să nu uite că îi suntem părinţi. Ne mascăm cearcănele datorate ratelor depăşite la bănci sau chiriilor pe care nu avem cu ce le plăti. Zâmbim frumos şi tâmp către cei din jur, totul într-o încercare penibilă de a crede că armonia poate fi păstrată prin eterne falsuri: de identitate, de spirit, de principii. Ne bucurăm ca proștii de orice mărire de salariu sau bonus, acceptând prin primirea lui să rămânem sclavii statului peste program şi al dependenţei mentale de un job. Butonăm ca nebunii smart phone-urile şi căutăm ce nu vom găsi niciodată în plasticul ăla inert care ne promite munţi de minuni şi prietenii worldwide.
Ne împroşcăm încrederea în noi cu insulte pentru orice eşec stupid, ne schilodim respectul faţă de propria persoană ori de câte ori alţii ne coboară şi totdeodată trecem peste clipele curate din viaţa noastră cu o ignoranţă crasă, avizi de atingerea unui nou obiectiv. Şi în timpul ăsta în bietul nostru corp şi în pârdalnica aia de minte, în neregenerabila noastră inimă, se adună tot mai multe, ca sacii neridicați din pubelele de gunoi. Suntem mahmuri, obosiţi, ațipiți, stresaţi, presaţi, telecomandaţi.

Şi îi înjurăm de mama focului pe ăia care au plecat de nebuni în jungla africană să trăiască cu leii, pe ăia de au demisionat din vreun post de management şi s-au apucat de pictat sau pe ăia care câştigă salariul minim pe economie ajutând bătrâni să îşi trăiască restul de viaţă împăcaţi. Nu scapă de ocare nici ăia de şi-au părăsit familiile şi au mers după sufletul pereche, ori ăia care şi-au făcut fermă eco la ţară, lăsând apartamentele toxice din buricul târgului în soarta altor inconştienţi. Îi înjurăm pentru că vedem în ei ceva ce noi fie n-am cunoscut niciodată, fie am pierdut pe drum: trăirea pentru ceea ce înseamnă ceva. Pentru ceea ce nu este trecător, meschin sau crud. Pentru ceea ce ne face fericiţi şi ne aduce împăcarea de sine, urmat apoi de supraestimatul succes, căci nimeni nu poate concura cu un om care îşi face din pasiunea sa o meserie.
Intuim în oamenii pe care îi boscorodim sclipirea din suflet care dă arcuirii sprâncenelor, colţurilor gurii şi irisului ochilor o seninătate neînţeleasă, mai ceva ca un mister rupt din cărţile cu detectivi. Faci de toate, te agiţi, dansezi după cum îţi cântă alţii, vrei să strângi mai mult, mai mult, calci pe cadavre să ajungi unde crezi că o să te simţi ca un împărat … Transpiri, lăcrimezi, strângi cureaua, impresionezi, rabzi şi pentru ce? Pentru ca într-o zi să nu mai fii. Sau să fii o legumă într-un azil. Sau poate un muribund care nu se dă dus, povară pentru copii şi alte rude din dotare. Asta, dacă mai apuci … Dacă nu mori stupid, lăsând viaţa să te învingă la cel mai abil joc la care se pricepe şi în care te-a atras pe nesimţite: iluzia că i-ai descoperit esenţa. Undeva într-un colţ al minţii tale, ştii că n-ai aflat-o, aşa că te prefaci că trăieşti, joci un personaj şi într-o zi regizorul decide să te scoată din scenă. N-ai drept de replică, că eşti deja mort.
În timp ce tu gesticulai, scuipai, mârâiai sau trudeai, te sacrificai, te puneai în fund şi în cap ca să reuşeşti, oamenii mureau în jurul tău: profesori, părinţi, copii, fraţi, surori, unchi, mătuşi, bunici, vecini, colegi, prieteni .. Şi tu n-ai văzut, n-ai simţit nicio clintire în ceea ce părea mersul hotărât, bărbătesc în marea farsă pe care o numeai viaţă. Cum să vezi dacă soarele tot răsare, cocoşul tot cântă, florile tot înfloresc, troleul tot vine în staţie?
Numai că ăl de s-a dus nu se mai întoarce … Atât …
Mă chinuiesc de mulţi ani să mă bucur de lucrurile simple şi frumoase … Uneori îmi iese, alteori mă comport stupid şi las toate aşa zisele încercări ale vieţii să mă doboare, aşa zisele lecţii de nimic să mă facă să mă simt de doi lei …
Trebuie să învăţ şi să reînvăț, să îmi crească iar aripi de rândunea, să îmi trag pleoapa de pe ochi, să îmi regăsesc “lia-ciocârlia” şi apoi să trăiesc: un miros de zambilă, un cub de gheaţă pe coapse, o căpşună cu frişcă pe cerul gurii, o ciorbă cu zeamă de varză cu prietenii de mahmureală, o cafea la ibric cu o prietenă din liceu, un zâmbet de recunoştinţă din partea unui străin, un grătar cu neamurile, un “te iubesc” strigat de copilul tău cocoţat în leagăn, un “fazan” jucat cu colegii de birou, o baie în pielea goală la miezul nopţii în lacul din apropiere, o partidă de amor cu strigături într-o marţi dimineaţă. O vizită doar la tine în suflet, la mormântul cuiva drag, o după-amiază de filosofări copilăreşti cu cel drag.
Nu contează ce faci, atâta timp cât priorităţile tale sunt dedicate înainte de orice sănătăţii tale: emoţionale, mentale, trupeşti. Atâta timp cât trăieşti azi atât de frumos încât să apuci senin şi ziua de mâine. Fă-ţi o listă, pune în ea tot ceea ce te îmbolnăveşte, schilodeşte, amărăşte în viaţa de zi cu zi. Trece lângă fiecare factor toxic o poţiune de vindecare şi apoi dă-i bice: memorează ce ai de făcut, dă foc hârtiei pe care ai notat şi apucă-te să schimbi ce te omoară, fie că este o iubire chinuitoare, un job demotivant, prieteni doar cu numele sau atitudinea ta faţă de viaţă pur şi simplu. Nu te întinde în pat riscând să nu te mai trezeşti.
S-ar putea să ajungi la Sfântul Petru şi când îţi va proiecta filmul vieţii tale să mai mori o dată doar de ciudă că nu ai trăit frumos.

Preluare de aici:
http://www.catchy.ro/la-ce-bun-toate-astea/57365

marți, 18 martie 2014

MÂHNIRI
(Marin Sorescu)

Mahmur diaconul Iakirt
Aghiazma n-o a dres cu spirt,
Rob şi curat întru Hristos,
Azi au ajuns un păcătos.

La el azi- noapte în chilie
A fost intrat o fată vie,
Coapsele-i fine şi păgâne
L-au întrerupt din rugăciune.

Cu sâni obraznici, mai iubită,
L-a dus pre dânsul în ispită,
Şi după post neântrerupt
A lăcomit mâncând din frupt

E diavolul, şi cartea scrie
Să-l izgoneasă în pustie,
Dar mâna-i sfântă, de tămâie,
Îl pipăie  şi îl mângâie,

Se roagă către cer, cucernic,
Să-l izbăvească pe nemernic,
Deodată-şi întrerupse ruga,
Şi în chilie fuge fuga...

Iar Dumnezeu, cam pe la patru,
Ce e mereu cu ochii-n patru,
Pândind păcatele femeii,
O a văzut prin borta cheii.


MÂHNIRI
(Tudor Arghezi)

E trist diacomul Iakint
Şi temerile lui nu mint.
Fur şi tâlhar întru Hristos,
El printre fraţi trecu sfios

Trupu-i bălan, de osândit,
Cu pravila s-a razvrătit
Şi, făcând cruci, bătând mătănii,
Se simte stârv între jigănii.

Toţi sfinţii zugrăviţi în tindă
Cu acuarelă suferindă,
Ai cinului monahicesc,
Scrutându-l, îl dispreţuiesc…

Căci pe când schivnicii cu toţii
Se pedepsesc amar, ca hoţii,
Cu post uscat şi ascultare,
Jertfind în Săptămâna Mare,

La el, aznoapte, în chilie,
A-ntârziat o fată vie,
Cu sânii tari, cu coapsa fină
De alăută florentină.

Şi Dumnezeu, ce vede toate,
În zori, la cinci şi jumătate,
Pândind să iasă, prin perdea,
O a văzut din cer pre ea.

duminică, 19 ianuarie 2014

Copilul meu nu-i premiant

Imi permit sa public aici un articol din Dilema Veche in care doamna Cotelin ne arata, in cateva cuvinte, cat de depasit este sistemul educational.
Merita citite - daca aveti rabdare - si cele cateva comentarii facute de cititorii articolului original.
Multumesc.


Izabela COTELIN
Copilul meu nu-i premiant
Aparut in Dilema veche, nr. 517, 9-15 ianuarie 2014

Sîntem o familie normală. Avem studii superioare, am fost premianţi şi olimpici amîndoi (eu mai puţin, doar la partea umană, soţul – universal), deci consider că pot vorbi pertinent.

Am urmat „cursul vieţii“ şi am primit în dar primul copil. Crescînd, a venit şi vremea grădiniţei, cea cu două educatoare. La una plîngea copilul, la cealaltă plîngeam noi, părinţii. Apoi, firesc, conform „cursului vieţii“ – şcoala. Aici facem o haltă mai mare. A început cu clasa I. Am înţeles cu toţii că doamna învăţătoare nu e mamă, ne-am chinuit să pricepem considerentele psihologice referitoare la metodele de premiere sau la purtatul/nepurtatul uniformei... Vremea trecea oricum şi dilema vieţii mele începuse să apară: în clasa I, cînd toată lumea primeşte în general „foarte bine“ peste tot şi doar prea slab să fii să iei alt calificativ, fii-mea avea şi „bine“; şi nu unul, ci chiar vreo trei sau patru. Ba chiar un „insuficient“ la nu-ştiu-ce, unde purtase un dosar („portofoliu“!) în ghiozdan trei luni şi îl uitase exact în ziua cu notarea! A fost prima nedreptate simţită de copil, pe care a încercat s-o exprime. Iar noi: nu, că e vina ta, nu trebuia să uiţi, atîta treabă ai, ghinion etc. Reacţii de părinţi normali şi premianţi, pe vremuri. Şi aşa a venit şi primul „mami, nu-mi place la şcoală!“ Răspunsul nostru? „Prostii! Învaţă, că...“

La gimnaziu, totul a luat-o razna destul de repede, faţă de ritmul molcom cu care ne obişnuiserăm deja. În primul rînd, crescuse copilul şi gîndea (gîndea!) singur, nu ne mai puteam ascunde comentariile şi nemulţumirile care începuseră să apară cu privire la sistemul de învăţămînt, deoarece le percepea şi fără să le audă de la noi.

...Şi acel obsedant „mami, nu mai vreau la şcoală!“...

Pe scurt: mate nu prea fac că s-au ales cu proful de mate diriginte (de unde intrarea în sistemul de meditaţii, care nu face obiectul acestei scrieri). Istorie: se dictează şi se umple tabla, se umplu pagini întregi de caiet, cu date şi războaie care trebuie memorate pînă la lecţia următoare, şi apoi uitate. Geografie – aici predă directoarea, care lipseşte frecvent, dar îi poate chema cu o oră mai devreme într-o zi cu şase ore, oră la care să nu vină în final, pentru că a avut consiliu (de care nu ştia?). Muzică: atunci cînd ştii că un elev nu are voce, îl umileşti să cînte în faţa clasei, ani de zile, excluzîndu-i nota 10 şi motivînd că şi la mate, dacă n-ai talent, nu iei 10??? Păi, la mate, dacă ai creier şi faci meditaţii, poţi lua 10, dar nu poţi să devii „cu voce“ nici după un milion de lecţii de canto! Aşa cred eu, cel puţin, şi faza cu matematica şi meditaţiile a fost deja dovedită. Franceza: intri tu, profesor, la prima oră din an şi, în loc de „bună-ziua, să facem cunoştinţă“ – că eşti nouă –, îi ameninţi că le dai 2 dacă nu-ştiu-ce. Religie: dictare şi copiere de pe tablă cît e ora de lungă. Desen: dictare şi copiere de pe tablă cît e ora de lungă, în termeni care n-au nici o legătură cu nivelul clasei respective. Sport. Aţi mai pomenit să nu-i placă ora de sport cuiva? Ei bine, da – copilului meu. Stai tu, profesor, pe margine, de vorbă cu celălalt profesor şi le arunci cîte o minge pe grupe de fete şi băieţi – jucaţi-vă volei şi fotbal, că noi vorbim. Nu orice copil e cîine, să fugă după os. Nu orice copil e turmă. Română: aici e mai complicat, nu că nu ar fi o profesoară bună, dar e un specimen ciudat, faţă de care nu prea ştii ce să simţi cînd nu simţi frică. Faptele ar fi că vine la jumătatea orei, uneori nu predă, dă tone de teste pe care nu le mai aduce nici anul următor şi alte tone de teme pe care, în condiţiile în care ieşi la ora 18,50 şi a doua zi intri la 11,00, trebuie să le faci, dintr-o culegere de 1 kg, indiferent ce materii mai ai în ziua respectivă. Chimie: intri tu, profesor, în clasă, şi le dai de lucru cinci minute, că ai de vorbit la telefon. Şi nu o oră faci asta, nici două, ci îţi faci un obicei, că merge. Etc. etc. Cursul vieţii fiicei mele a devenit vădit: dictare, memorare, turmă. În şapte ani de şcoală nu a întrebat-o nimeni, niciodată, indiferent la ce materie, ce crede ea despre absolut orice ar putea crede cineva ceva.

Toate lucrurile pe care le-am scris şi multe altele au fost înţelese şi de ea – sau mai degrabă ea le-a înţeles înaintea mea, numai că nu ştia să le înşiruiască şi să le dea un nume, şi astfel s-a spulberat dilema mea obsedantă cu copilul care nu e premiant. Nu am un copil premiant pentru că mi-a dat Dumnezeu mult mai mult, mi-a dat un copil care simte, intuieşte, gîndeşte, suferă, trăieşte şi e mai sensibil decît ar fi cazul, de multe ori.

Acum, ştiu că nu e vina mea, nici vina fratelui ei, nici a ei înseşi că nu e premiantă, nici măcar a sistemului în sine („sistemul“ e o noţiune, e abstract; oamenii din el nu sînt abstracţi). Marele premiu l-a luat neschingiuindu-şi sufletul orbeşte şi avînd acordul nostru pentru asta. Premiul final, cel de excelenţă, ar consta în a găsi puterea să accepte cu seninătate „cursul vieţii“, dar e încă mică pentru asta. Cine ştie ce „curs al vieţii“ o nimeri şi în liceu!

Şi, ca final, poate vă întrebaţi cum e cu fratele, acum că m-am eliberat de complexe şi sînt gata să accept orice abordare a trecerii prin sistemul de învăţămînt: ei bine, nu ştiu încă dacă va fi premiant sau nu, pentru că e în clasa 0 şi nu primeşte calificative. Dar el ştie deja cîteva lucruri: că poţi lipsi fără să pierzi nimic, că îţi poţi face temele şi în clasă şi că la teste se poate copia. E un început.


COMENTARII (la subsolul articolului)

Mesaj pentru autor
adăugat de la data de 18 Ianuarie 2014 02:01:58

M-au deranjat acuzele aduse mamei. Oamenilor le aduce satisfactie sa arunce cu critici negative, astfel plasandu-se deasupra povestitorului. De parca asa ar functiona lumea, viata, cand un sistem merge prost il repari, pur si simplu.

In continuare o sa scriu doamnei Cotelin, a carei poveste simt ca o inteleg foarte bine, si careia vreau sa ii impartasesc traseul meu educational intre 1994 si 2010. Va fi lung pentru ca sunt multe de povestit pentru concluzia pe care vreau sa o trag. Sper sa aveti rabdarea necesara. Sper ca va oferi o varianta 'mai curenta' a educatiei unui copil.

Am 26 de ani. Mama e absolventa de liceu, tatal de scoala profesionala. Sunt de etnie tatara.
La 4 ani citeam ziare, iar intre 5 si 7 ani am vandut (fara ajutor) la consignatia noastra. Era singurul din cartier, iar bunica locuia in aceeasi casa, deci eram in siguranta. Asta pana cand mi-a fugit cineva cu un pachet de tigari neplatit. Toata lumea ma considera un geniu si ma vedeau viitor doctor (aspiratii mai inalte nu existau).

Am avut media generala 10 pana in clasa a 4-a cand invatatoarea mi-a dat un 9 la geografie. Am primit nota in ultima saptamana din an cu motivatia ca nu meritam 10 in acel trimestru deoarece uneori imi mai uit caietul de geografie acasa. Drept pentru care am avut media 9.97 si nu am primit coronita pe care cele doua colege de clasa, vecine de bloc cu invatatoarea mea, au primit-o. Eram oricum constient ca sunt cel mai destept copil din clasa si desi am intalnit nedreptatea, cred ca mi-a intarit increderea in mine. De atunci nu m-au mai interesat coronitele.

In gimnaziu, mediile mele se incadrau 8 si 9. M-am oprit din a mai avea 10 la orice si m-am concentrat pe lucrurile care ma interesau: Matematica, pentru ca mi se parea domeniul suprem, Istorie pentru ca era predata de diriginta si eram atasat de ea caci era un 'om frumos' si ne-a predat cu romantism acest domeniu (mereu o impresionam cu cunostinte, caci citeam toate manualele alternative), Fizica pentru ca avea aplicatii foarte practice si faceam o groaza de chestii mecanice cu tatal meu, si colegele de clasa pentru ca erau foarte simpatice. La engleza eram foarte bun, insa nu primul caci aveam niste colegi excelenti. La Franceza am devenit printre cei mai buni din clasa cand m-am indragostit de profesoara de douazeci si sase de ani. La limba romana eram cel mai bun la gramatica, dar scartaiam la literatura pentru ca nu reuseam sa deslusesc morala, simbolistica, temele si tematicile din poezie si proza. Care de altfel erau scrise de adulti si bineinteles care au trait in alte vremuri, in care scriitorii erau pasionati de codru, vorbeau despre dragoste din perspectiva cuiva care a trait-o, sau despre moarte din perspectiva cuiva care s-a gandit filosofic la asta.

In fine, nu am intrat la cel mai bun liceu pentru ca la examenul de capacitate, la primul test, cel de romana, m-au acuzat supraveghetoarele ca am lasat un semn pe foaie pentru a fi identificata lucrarea in faza de corectare. Circulau zvonuri ca unii au semne pentru corectori mituiti iar eu lasasem o pagina goala pentru a redacta 'Cererea' dupa ce terminam cu analiza operei, caci asa ma antrenasem in formatare pentru a fi estetica lucrarea). M-au pus sa rescriu tot pe noua foaie de examen, sub amenintarea ca voi fi dat afara din examen. Asta cu 30 de minute inainte de expirarea timpului. Am tremurat, am scris 20 de minute baliverne pe noile foi de examen si le-am predat ca fiind cele initiale. A mers, am luat 9.50 la romana. Insa cand am iesit afara si mi-am vazut mama, am izbucnit in plans si nu m-am oprit timp de o ora deoarece am trait tot timpul cu groaza ca voi sta un an acasa. Aveam 15 ani. Ar fi fost un dezastru pentru mine, dar si pentru ai mei. La probele urmatoare am clacat, la mate eram foarte pregatit, insa mi-a fost foarte frica si nu imi mai aminteam chestiuni elementare asa ca imi demonstram fiecare formula, verificam fiecare rezultat de doua ori (am luat 7.80). Media general 8.77, am intrat la al 3-lea liceu.

Liceul a fost perioada din viata in care cred ca am dobandit cele mai putine cunostinte (fete, distractii, petreceri, vedeam lumea doar la nivel estetic). Oscilam intre medii de 8 si 10 fara macar sa invat acasa. Profii erau niste mediocri excelenti, cu vreo 2 exceptii. Ca pedagogi, erau de toata jena. Am devenit rebel, enervant pentru profesori. In liceu era regula printre profesori sa nu existe corigente sau medii prea mici caci directorii doreau sa ridice prestigiul liceului. Drept pentru care in afara de matematica si fizica nu prea erau medii de 5 sau 6. Am copiat la mai toate materiile exceptand fizica si matematica deoarece mi-era rusine fata de acei profesori. Asta desi proful de mate chema cu forta elevi la meditatie, iar apoi ii asculta la tabla din exercitii pe care le invatau pe de rost si pe care nu le intelegeau... Era jenant sa te uiti la asa ceva. Nu o data le-am explicat exercitiile pe care le faceau la meditatie inainte de ora in care urmau sa fie ascultati. La sfarsitul clasei a 11-a m-am decis sa dau la cea mai 'tare' facultate din tara, Automatica si Calculatoare de la Politehnica Bucuresti. Devenisem o fire competitiva si imi doream sa fiu cel mai bun din clasa, din familie, etc. M-am meditat la mate si fizica cu profesori excelenti care te pregateau pentru nota 10. A venit bacul, la romana am copiat (9.50) partea de sinteza pentru ca nu eram capabil sa o fac de unul singur, iar de invatat pe de rost nu mai induram. La mate am dat la toata clasa (9.87) pentru ca m-au rugat supraveghetoarele, la fizica am dat-o putin in bara (8.90).

Am dat la facultate, am intrat cu 9.40 la Calculatoare, insa la repartitia locurilor din camine, mi-a spus un sef de camin ca e posibil sa nu primesc loc deoarece nu primeste toata lumea si cu media mea, e posibil sa raman pe dinafara. Atunci am facut cunostinta cu spaga. 300 de euro anual, deoarece tot eram amenintat ca nu stau 'pe bune' in camin si daca se afla, poate ma si exmatriculeaza. Am aflat mai apoi ca as fi primit fara probleme loc la camin din primul an. Facultatea a fost socul suprem. Planul era sa invat programare, pe care nu o studiasem in liceu, si m-am lovit de o armata de colegi care veneau de la profil mate-info, erau si destui olimpici nationali, internationali, ce mai.. Nivelul era foarte sus. Atunci am realizat cat de slab eram de fapt, obisnuit sa ma raportez la clasa mea, la liceul meu. Mi-am dezvoltat complexe. Profesorul de programare, la primul laborator mi-a spus ca nu am ce cauta acolo si ca mai bine ma duc la o fabrica de diplome (ex: Spiru), si asta pentru ca rugasem un coleg sa imi explice cum a procedat la un exercitiu, pentru ca habar am primit exercitii, nu indicatii. La intrebarea profului "de ce ai venit mai baiatule la facultatea asta daca tu nu stii deloc programare?" am raspuns: "sa invat!" (de altfel, examenul de admitere a fost de matematica si fizica). Ma rog, am avut restanta. Trec anii, stresul era imens, nu stiam ce voi face, restante peste restante, parintii renuntasera la orice asteptari, sperau doar sa imi gasesc un loc de munca dupa facultate.
Am aplicat la internship-uri in vara anului doi, am mers la zece interviuri, dar nu m-a acceptat nimeni pentru ca eram bata la programare. In vara anului trei trebuia neaparat sa lucrez pentru ca parintii mei nu mai aveau posibilitatea de a ma sustine financiar in Bucuresti. Norocul a fost ca in tot acest purgatoriu al rusinii de a fi un paria, aveam diverse interese, mult timp liber si internet la discretie. M-am jucat foarte mult pe calculator, insa am si studiat multe chestii practice care nu aveau legatura cu zona mea academica. Citeam despre oameni care schimbau lumea, care realizau lucruri senzationale, am descoperit TED.COM, am aflat ca universitatile din SUA au aceleasi cursuri ca ale noastre si erau puse video pe internet. Unele examene asa le-am trecut, la altele am copiat, la altele am avut noroc. Insa a fost greu, a fost o tortura sa invat lucruri care nu eram bun, care ma plictiseau teribil, la care nu reuseam nici macar sa fiu mediocru. Asa ca am zis ca trebuie sa incerc altceva. Nu o data m-am decis sa imi iau orice job gasesc si sa incep alta facultate. Eu mi-as fi dorit sa fac regie de film, dar era imposibil pentru ai mei sa imi finanteze acest vis.

Intr-un final, ajung in urma unui chestionar stufos ce testa tipul de gandire si creativitatea, la un internship la o companie de jocuri video, pe un domeniu despre care nu stiam nimic. Am aflat mai apoi ca am o gandire potrivita pentru acest tip de meserie, aceea de designer de jocuri. In principiu, eu trebuie sa gandesc cam ce trebuie sa experimenteze jucatorul in joc, ce trebuie sa facem ca sa realizam aceste experiente, emotii, apoi transmit asta mai departe echipei de programatori si graficieni. A fost intr-adevar salvarea mea. Mi se parea incredibil, chiar si acum ma mai minunez de norocul pe care l-am avut de a da peste acel anunt de internship. Dupa stagiul de practica m-au angajat si am terminat facultatea cu chiu cu vai. Se fac patru ani de cand lucrez in companie, sunt fericit, imi place la nebunie ceea ce fac, ma intretin singur si imi ajut si parintii a caror stare materiala s-a deteriorat in timp.

Am devenit un adult. Ma simt competent, sunt pasionat si asta imi aduce fericire. Vad mii de drumuri de explorat in sute de domenii si singurul regret este ca am doar timpul unei vieti. Si simt asta pentru ca am invatat cea mai importanta lectie de viata. Daca iti place ce faci, o sa devii bun la asta. Daca incerci sa faci ceva ce nu iti place, o sa te zbati toata viata pentru a deveni macar un mediocru in acel lucru.

Am inceput ca un copil precoce, cu timpul m-am indepartat de perceptia asta care a generat decat deceptii, am pierdut vremea in liceu, m-am lovit de depresie in facultate, am studiat lucruri care mi-au trezit interes, care m-au adus pe ramura profesionala curenta, iar in prezent caut cu straduinta directii noi in care sa ma dezvolt din placere. Abia astept sa am copiii mei, sa ii educ prin libertate, prin ghidare catre pasiuni, mai degraba, nu prin directionare spre domenii banoase sau care par de succes. Viata mea ar fi fost probabil complet diferita daca ramaneam premiantul clasei, sau daca as fi avut parinti intelectuali, sau daca as fi procedat altfel in diferite perioade ale vietii. Insa nu vreau sa aflu, deoarece pentru mine, cel care exista acum, nu exista o varianta mai buna de viata decat cea pe care o am. Bineinteles, am si dezamagiri, zone din viata care pot fi imbunatatite, nu sunt cel mai fericit om din lume, insa sunt incantat de alegerile pe care le-am facut de-a lungul vietii.

Asadar, poate povestea mea reuseste sa ajute pe cineva, sa ofere copiilor mai multa sustinere in cautarea pasiunilor si sa acorde mai multa incredere in capacitatea lor de a creste asa cum le este natural, chiar daca se vor lovi si ii va durea, caci acestea sunt cele mai bune lectii pe care le poti primi.

O opinie interesanta:
Scoala in Romania
adăugat de gabriel gabi la data de 14 Ianuarie 2014 03:01:54

     Sunt de acord ca sistemul de invatamant din Romania este destul de depasit si plin de oameni care nu au ce cauta in el, numiti pe criterii politice, pe nepotisme, sau profesori incompetenti. Dar in aceeasi masura consider ca parintii cei mai vinovati si ca in mare parte situatia in care se afla invatamantul li se datoreaza.

     Degeaba dati vina pe profesori, pe spagi, si alte criterii dar am avut ocazia si ca parinte si parte a unei familii in care soatia e profesoara de destul de multe impresii neplacute de la alti parinti. Eu nu am fost olimpic dar nici nu am desconsiderat scoala si profesorii cand eram elev pentru ca asa am fost educat. M-am bucurat de cei 12 ani de scoala si mai apoi si de facultate indiferent de cum erau profesori. Am avut materii preferate cu profesori exceptionali, datorita carora mi-am descoperit probabil afinitatea spre stiintele reale, dar si profesori mai slabi, sau mai putin interesati la a caror obiecte mi-am dat interesul doar sa trec clasa si atit. Am mai si copiat uneori daca acest lucru se permitea dar nu mi-am educat copii sa copie si nici nu as incuraja pe nimeni sa o faca. 

      Si revenind la parinti am auzit de nenumarate ori parinti care refuza sa accepe ca au copii problema, impertineti si care au impresia despre copii lor ca sunt niste mielusei genii pe care scoala ia stricat si nu educatia de acasa. Refuzam sa intelgem ca nu toti copii sunt olimpici, ca nu toti copii iau bacul cu 10 sau ca efectiv nu il iau deloc, ca trebuie sa incurajam copii sa aibe cei 7 ani de acasa (care daca au fost corect implementati nu au stricat nimanui), sa se bucure de scoala si daca nu au interesul sau capacitatea intelectuala necesara sa ii ghidam spre alte drumuri in viata care sa ii bucure. Ca terbuie sa iti respecti profesorii si colegi, ca nu trebuie sa te apuci de fumal la clasa a 2-a, ca nu trebuie sa injuri lucuri care conteaza mai mult decat 10 olimpiade si facultati terminate cu bani si realtii. 

     Cand tu ca parinte te duci la scoala si faci presiuni ca al tau plod prost si impertinent sa termine liceul cu 10 doar ca tu esti cineva, cand ii pui bani in plic unui profesor care are 800 de lei salariu si rate o droaie te faci vinovat de distrugerea sistemului. Asa ca nu va mai plangeti de profesori si faceti ceva in privinta voastra ca parinti si mai aopi veti schimba si sitemul.

     Copii nu sunt interesati de scoala cand vad ca X nu a citit o carte a luat bacul cu pile si ajunge in functii publice, sau castiga banii folosindu-se de influentele parintilor iar cei care invata raman muritori de foame.

Unii sunt multumiti:

Bine ca nu e premiant
adăugat de lazea cristina la data de 13 Ianuarie 2014 11:01:29

În primul rand, faptul ca parintii au fost sau nu olimpici e complet irelevant. Eu personal am ajuns la o olimpiada internationala, in timp ce sora-mea, nascuta si crescuta de aceiasi parinti, s-a chinuit sa ia bacul. Si am invatat la aceleasi scoli, cu aproape aceiasi profesori. Deci si ereditatea asta este relativa. Asadar, prima concluzie: desi tu, ca parinte, esti destept, trebuie sa accepti si posibilitatea ca urmasii sa nu se ridice la acelasi nivel. e dureros, dar adevarat.

În al doilea rând, acceptand posibilitatea ca invatatoarea fiicei dvs. sa nu fi fost o „spagara” nenorocita care cerea cadouri in schimbul calificativelor FB, este posibil ca, de fapt, copilul sa nu fi fost atat de bine pregatit. Sau, pur si simplu, sa nu ii fi placut anumite materii. Totusi, din experienta altora si din vizionarea unor cataloage aproximativ recente, am constatat ca e al naibii de greu sa iei bine sau insuficient sau mai stiu eu ce alte notatii de astea. La scoala generala se mai schimba treaba. Cum apar notele, cum sare toata lumea cu gura pe profesori ca ii traumatizeaza pe copii, ca ei, mititeii, au avut numai FB in primara si acuma impusca, vezi-doamne, si cate un 5 (pe care, cum altfel, nu il meritau).

Si apoi apare si treaba asta cu „spiritul”, cu „imaginatia”, cu „liberul arbitru” si toate celelalte. Am terminat de curand scoala, am avut si profesori comunisti, in sensul cel mai pur al cuvantului, si profesori geniali, si profesori mediocri sau mai rau. adica am terminat acelasi tip de scoala pe care o frecventeaza acum copiii dvs. Am invatat, m-am distrat cat cuprinde, am avut si timp si pentru lecturile personale si-am fost, multi ani la rand, premianta. Si culmea, am „supravietuit” atat de frumos, m-am format - zic eu - destul de bine si, cu siguranta, stiu sa gandesc si sa fac alegerile corecte. Fireste, in afara de mine si de alti cativa colegi, au existat si nenumarati altii care, chipurile, au fost „invinsi de sistem”. Dar acestia, pe cuvant de cercetas, nu de sistem au fost nenorociti, ci de familiile lor cu un orizont ingust sau de lipsurile financiare sau de cele intelectuale. Asa ca, zic eu, sa nu mai dam atata vina pe sistem, pe profesori, pe mai stiu eu cine, si sa ne mai uitam si la noi in ograda. S-ar putea sa nu meritam sa fim premianti si sa nu ne placa scoala pentru ca nu suntem facuti pentru asta. Nu trebuie sa devenim cu totii intelectuali.

P.S.: Sper ca acel comentariu din final legat de fiul dvs care inca de la clasa 0 a invatat sa copieze este ironic, refuz sa cred ca exista parinti cu scoala care considera ca a copia ceva „cu talent” in loc sa iti pui mintea la contributie este o solutie. Mai ales cand visul acestor parinti este sa isi vada copiii gandind liber.

Unii judeca asa (ca mai jos)... Eu nu le dau dreptate. Sistemul trebuie sa asigure educatia, indiferent de calitatea sau de imlicarea parintilor!

Putina reflectie!...
adăugat de Prodileanu Adrian la data de 13 Ianuarie 2014 09:01:59

Nu obisnuiesc sa raspund la subsolul articolelor, insa dat fiind faptul ca e vorba de "Dilema (Veche)", si vazand si primele comentarii la acesta, ma vad obligata sa reactionez, macar in calitate de profesoara (ne-spagara, la un liceu fara fite si care isi face totusi munca de ani buni, din vocatie), daca nu in calitate de om-adult (nici prea in varsta, nici prea tanara, ca sa nu stiu cum era si inainte  de '89),cult si educat (fosta olimpica in anii de scoala), si care traieste in aceasta Romanie asa cum o vedem toti.

Nu am copiii mei, dar imi petrec cel mai mult timp printre copii ajunsi adolescenti. Am clase cu elevi isteti si curiosi, la care pot sa fac ore moderne si atractive, asa cum am invatat la cursurile de specializare in strainatate. Din pacate, aceste clase sunt din ce in ce mai rare. In ultimii ani, poate doar cativa elevi dintr-o clasa intreaga...asa incat am ajuns sa apreciez situatiile cand cel putin un elev sau doi are o pregatire "basic" la limba engleza din anii anteriori, este obisnuit sa lucreze si acasa si familia lui se ocupa de el/ea/ei cel putin cat sa se vada ceea ce numim "cei sapte ani de acasa" care sa imi dea posibilitatea sa imi desfasor ora asa cum as dori...In fiecare inceput de clasa a IX-a la liceu, ma vad nevoita sa fac "alfabetizarea" si sa constat ca din ce in ce mai multi copii nu stiu sa se prezinte in limba engleza ("numele meu este.. si an atatia ani..)...Ok, mi se dau explicatii ca "doamna din generala" de la tara nu venea la ore", sau ca au "uitat", nu li s-au dat teme, ori ca pur si simplu nu le place engleza. Si incepem alfabetizarea. Le explic ca tema este obligatorie, fiindca orice lucru se face cu efort. Invatam impreuna in clasa...La ora urmatoare, cand le verific lucrul pentru acasa, surpriza...Si nu una placuta...Urmeaza munca ora de ora, pe cat posibil cu fiecare copil in parte, fiindca nu toata lumea invata la fel sau are "talent" pentru invatarea unei limbi straine. Vin notarile ritmice si testarile de parcurs, si cele finale. Din pacate, nu sunt mari diferente fata de inceput (cu surprizele placute care sunt exceptia, si nu regula). Copiii buni sunt laudati, celor mediocri le spun ca pot sa faca mai mult, iar cei slabi mai primesc o sansa de a promova. Daca totusi raman corigenti pe primul semestru, eu, "profa", ii cicalesc sau incurajez ca se pot mobiliza in semestrul al doilea, asa cum ar trebui sa faca si parintii lor acasa...

Si am ajuns la PARINTI...Ei bine, cei mai multi parinti nu isi aduc aminte ca au un copil la scoala decat cand afla ("cu stupoare"), despre rezultatele slabe ale copilului. Sau cand sunt chemati la scoala de catre doamna diriginta sa li se spuna despre copil ca a luat parte la o incaierare, sau ca a fost prins fumand in incinta scolii, ori de vreo altercatie cu vreun profesor. La fel, multi parinti vor fi uimiti ("cum, copilul meu e cel mai cuminte"0, insa cand dirigintele sau profesorul ii va privi in ochi si-i va intreba cat timp petrec cu copilul sau cat stau de vorba, apar ezitarile si eventualele raspunsuri "dar eu vin seara tarziu de la serviciu"...SI TOATE ASTEA LA PARINTII CARE SUNT INCA LANGA COPIII LOR. Pentru ca atunci cand eu, profesorul, observ probleme de comportament ale elevului, sau cand vreau sa iau legatura cu parintele pentru a-i semnala rezultatele slabe, de cele mai multe ori aflu ca parintele-adica ambii parinti! sunt plecati la munca pe undeva, iar copilul e in grija bunicii sau a matusii. Ei bine, toate astea se vad in felul de a fi al elevilor mei. Se vede lipsa de afectiune a familiilor, se vede lipsa de control si de aici apare tot ce nu am vrea sa vedem la copiii nostri: dezinteresul pentru scoala in general, vazuta ca o institutie inutila (ca oricum li se spune de mici acestor viitori oameni ca scoala nu foloseste la nimic, si vad si ei asta la televizor!), violenta, dependenta de tigari si de droguri...Acolo unde aflu lucrurile astea la timp, intervin si incerc macar sa imi atrag increderea micului om si sa il indrum ca pe un om mare. Insa in cele mai multe situatii este destul de tarziu si ma pot trezi cu replica sarcastica a deja tanarului/tinerei "nu va mai bagati dumneavoastra in viata mea, ca nu sunteti mama/ca pe mine nici mama nu ma controleaza"...Atunci am gustul cel mai amar si ma trezesc rumegand in minte toate astea ca si cum eu as fi mama  acelui copil ajuns adolescent..

Si da, in sistemul de "educatie" exista masiv spaga, managementul promovat politic, multe posturi obtinute prin spaga sau nepotism. Exista profesorul care obliga elevii la meditatii, sau care ia "cadouri" ca sa promoveze elevii slabi, ori pur si simplu profesorul dezinteresat sau incompetent care dicteaza din carte sau are orice alta ocupatie in afara de a-i educa pe micii oameni. Dar totusi, mai exista si oameni corecti! Aici este revolta mea de profesor si de om. Da, stiu ca veti spune ca unii ca mine sunt EXCEPTIA.

Iar acum am aceste intrebari. PENTRU DOAMNA MAMA CARE A SCRIS ASA DE FRUMOS AICI:

1. Dintre toti profesorii fetitei, (domnul de mate nu prea face ore, ca e diriginte, doamna de istorie dicteaza, cea de geografie nu vine la ore, ca e directoare, franceza i-a amenintat ca "nu-stiu-ce", muzica, desenul si religia dicteaza, chimia vorbeste la telefon, romana e ciudata si da teste din culegeri, iar la sport li se arunca o minge, desi "nu orice copil e caine, sa fuga dupa os"...)..deci, dintre toti profesorii fetitei, este vreunul PREGATIT, LA NIVELUL LOR, SIMPATIC SI CARE SA ISI FACA ORA? (Din proprie experienta, stiu ca atunci cand nu imi place de profesorii x, y, z, il/o iubesc tare mult pe t si aceea va fi "materia" mea preferata)  Nu?...

2. Stimata mama, cand ati aflat lucrurile acestea, v-ati facut timp sa mergeti la scoala si sa vorbiti (mai intai "frumos") cu acesti domni profesori? Sa aflati care este atitudinea lor? Ati stat de vorba cu doamnul diriginte? Sau cu domnul/doamna directoare, alta decat cea care preda  la clasa?

3. Ati vorbit cu alti parinti, sa va impartasiti parerile despre profesori? Sa va sfatuiti cum sa reactionati in situatii pe care le gasiti nedrepte pentru copilul dvs.?

4. Cat timp ati petrecut cu fetita sa o ajutati la invatat, mai ales daca atat dvs., cat si sotul aveti experienta olimpiadelor de toate felurile, asa cum sustineti? (In clasele primare, imi amintesc ca am luat note mici si eram obligati sa "tocim": faceam asta, apoi fugeam la mama mea sa-i "recit" lectia cat ea gatea sau spala..am detestat intotdeauna "tocitul", dar am apreciat ca mama si-a facut timp sa ma "asculte", iaar mai tarziu am facut tot posibilul sa nu invat mecanic, si am tinut sa demonstrez asta fata de alti colegi care memorau asa)

5. Daca ati fost la scoala intotdeauna si ati incercat sa vorbiti cu acesti profesori care nu-si fac datoria si ati observat ca atitudinea lor nu s-a schimbat, ATI RECLAMAT LUCRURILE ACESTEA MAI DEPARTE? Poate directorul scolii e corupt, poate inspectorii sunt corupti si nu vor scandal, dar in ultima instanta aveati presa. 

Daca nu ati facut aceste lucruri, din pacate, parerea mea de om este ca aveti profesorii pe care ii meritati. Si ca restul dascalilor vor fi din ce in ce mai rari. Si ca acei dascali rari simt ca sunt singuri.

Poate imi veti spune ca nu sunt mama si ca nu inteleg cum e sa nu ai timp pentru copiii tai. Am sa v-o dau exemplu pe mama mea, care m-a educat (intr-o familie modesta) si care si-a gasit mereu timp pentru mine ca prietena, dincolo de orele petrecute la serviciu sau de treburile casei. Pe de alta parte, eu (ca om si ca dascal) am mari strangeri de inima la gandul de a aduce pe lume un suflet asa cum este Romania de azi!

Poate imi veti spune ca invatatorul sau profesorul TREBUIE SA AIBA VOCATIE si sa iubeasca copiii indiferent de...si de...

SI ATUNCI, AM SA VA RASPUND:  PARINTELE TREBUIE SA ISI IUBEASCA COPILUL MAI PRESUS DE ORICE, DACA A HOTARAT SA IL ADUCA PE LUME. SI SA NU DEA VOIE SPAGARILOR SI CORUPTILOR SA-I TRANSFORME VIITORUL INTR-UN ESEC. 

Nu uitati ca sunteti voi, primii, cei care va formati copiii. Si ca sitemul corupt de educatie "vi" se datoreaza pentru ca l-ati lasat sa ajunga asa, prin lipsa voastra de reactie, asa cum sunt toate sistemele corupte din aceasta tara.

Si nu uitati ca e timpul sa treceti la FAPTE!

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Pro Memoria - IX:" NASA avertizeaza"

Este plina lumea, si Internetul, de tot felul de bazaconii pseudo-stiintifice, dar asa un text - ca acela de mai jos - mai rar!
Trebuie pastrat!
(Evident, dateaza de prin 2009)

NASA avertizeaza ca in 2012 lumea va fi maturata de o furtuna solara!

 NASA a lansat o avertizare, cel putin ciudata, anuntand faptul ca in 2012 lumea va fi maturata de o furtuna solara.
Maya ramane o civilizatie misterioasa, aparuta din neant si cu o origine inca nedeslusita, la fel ca in cazul Sumerului, Indului sau Egiptului Antic. O civilizatie cu un calendar inexplicabil de asemanator cu cel al dacilor, cu date cosmice calculate pana la milioane de ani in trecut, deci avand cunostiinte astronomice extraordinar de avansate.

O dovada in acest sens este si calendarul, de o exactitate demna de secolul XX. Anul mayas avea 365,242129 zile, in conditiile in care actualele calcule dimensioneaza anul la 356,242198 zile. Pentru comparative, sa retinem un amanunt: calendarul Gregorian indica 365,2425 zile. Desi extraordinar de exact, calendarul mayas se opreste in 22 decembrie 2012 !
Aceasta data obsedeaza omenirea de cateva secole si i s-au cautat diverse explicatii, majoritatea de esenta religioasa, mai ales ca unele pasaje ofera argumente in acest sens.Vom vedea, insa, ca Sfarsitul Timpului nu este si Sfarsitul Lumii, cum gresit s-a inteles si transmis prin Biblie. Schimbarile care se asteapta in 2012 vor modifica total viata pe Terra si omenirea insasi.
- Alexei Dimitrov, un cercetator rus, a constatat ca Luna isi fabrica atmosfera proprie, una alcatuita din compusi ai sodiului, care acum se intinde pe o suprafata de 6000 kmp.
- Atmosfera lui Marte creste rapid si se crede ca ar fi dus la defectarea lui Mars Observer, in 1997.
- Atmosfera Terrei este si ea in schimbare, in straturile superioare formandu-se un nou gaz, care nu exista pana acum iar activitatea vulcanica a crescut de 5 ori din 1875 incoace.
- Venus sufera o crestere vizibila a intensitatii luminoase.
- Campul magnetic al lui Jupiter s-a dublat iar intre planeta si unul dintre sateliti s-a format un tub de radiatie ionizata.
- Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli, isi maresc campul magnetic si devin tot mai stralucitoare.
- Campul magnetic al Soarelui a crescut si el cu 230% din 1901 incoace.

Academia Nationala de Stiinte din Siberia anunta ca aceste multiple schimbari din sistemul solar se datoreaza intrarii acestuia in Centura Fotonica, o zona cosmica cu o energie mult mai intensa. Aceasta energie este preluata de Soare si apoi raspandita in intreg sistemul solar. Centura Fotonica este formata din mai multe benzi fotonice care emana din centrul Galaxiei si sunt asociate cu spiralele Caii Lactee. Centrul Galaxiei se afla in Constelatia Pleiadelor, fiind marcat de steaua Alciona, Soarele central al Pleiadelor, aflat la 400 de ani lumina fata de noi.. Centura Fotonica incercuieste Constelatia Pleiadelor. Sistemul nostru solar trece prin aceasta Centura de doua ori in 25.920 ani, perioada considerata Anul Galactic (numit de antici Anul Mare), iar trecerea Centurii dureaza 2000 de ani. Se crede ca Soarele nostru a intrat deja in Centura, inca din 1998, si se estimeaza ca Terra va intra in 2012.
Intalnirea cu Centura Fotonica pare sa duca la transformarea omului profetita de Biblie, la o teribila experienta spirituala. Se presupune ca oamenii cu un comportament egoist si, deci, cu vibratii scazute in aura energetica nu vor supravietui radiatiei de inalta frecventa existenta in Centura Fotonica.  Cu alte cuvinte, va avea loc o mare selectie naturala pe baza spirituala amintita.
Orice fiinta este alcatuita in primul rand din energie. Iar energia este informatie, si invers. Corpul material este doar invelisul altor corpuri energetice. Omul se incadreaza si el, fireste, in organizarea universala. “Animal cu (oaresce) ratiune”, fiinta umana a fost inzestrata cu capacitatea de a avea o paleta larga de trairi, sentimente si ganduri.. Dovada ca acestea sunt energii in stare pura ne este oferita de constatarile de-a lungul timpului si cercetarile stiintifice din ultimile doua secole. Trairile si sentimentele negative creeaza energia negativa, nefasta, iar gandurile se pot chiar si materializa, dupa cum s-a reusit in proiectul Montauk.
Ca orice energie, sentimentele, trairile si gandurile umane au o anumita vibratie.. O energie negativa nu poate avea, evident, decat o vibratie joasa, pe principiul universal al evolutiei. In Univers, nimic nu este intamplator iar totul este subordonat unui singur scop: perpetuarea si evolutia vietii. Materia insasi este inzestrata cu o inexplicabila capacitate de a crea viata! Exista legi universale chimice, fizice, astronomice si chiar juridice. Ele nu sunt insa stricte, pentru ca Universul nu este Armata Poporului, iar cuvantul de ordine este diversitatea.  Viata trebuie sa evolueze prin forte proprii, fara dirijari cazone, sa se confrunte cu cele mai dificile situatii. Cine invinge merita sa mearga mai departe. Chiar si razboaiele au rolul lor in programul universal. Nu sunt de dorit, in general, dar determina unitatea unei natii, planete sau chiar unei galaxii (?) si evolutia stiintifica, aducand o presiune si o urgentare sporita in acest sens… Tot ele, aduc un examen energetic major, o separare intre “baietii buni si baietii rai” – dupa gandirea simplista americana .
Fiindca totul este energie, nici Universul nu face exceptie de la regula. Asa cum el a fost creat prin explozia colosala a unui… atom, tot asa exista surse de energie pozitiva ce alimenteaza galaxiile iar de la acestea, prin sori, sistemele solare. Aceste energii sunt de frecventa foarte inalta, pentru a putea strabate distanele imense, pana la sorii captatori. Pe de alta parte, planetele, sistemele solare si galaxiile se afla intr-o continua miscare, parca pentru a beneficia toate de aceste izvoare de energie a evolutiei

Miscarea are insa si un reflux: catastrofismul… periodic. Nu intamplator, galatenii Ioan Farcas si Ilie Ghetu au devenit subiect pentru “Discovery” TV, teoria lor fiind cu adevarat revolutionara…. Conform acestora, la 180-200 milioane ani, Galaxia noastra sufera, permanent, transformari radicale iar sistemul solar de trei ori in acest interval… O data la 60-70 milioane de ani, modificarile de pe Terra sunt atat de radicale incat, spun cei doi, “pana si istoria nu poate fi considerata o observatie continua”. Toate aceste modificari sunt ciclice si… obligatorii si se datoreaza permanentei miscari a galaxiei si sistemului solar. Doar izvoarele de energie pozitiva par a avea o anumita stabilitate.
2012 pe Terra

Am tot mentionat ca trecerea prin Centura Fotonica duce la o schimbare radicala a vietii pe Terra.
Ce inseamna insa aceasta, concret? Centurile de siguranta, va rog!
 Centura Fotonica atat de imensa, incat trebuie strabatuta timp de 2000 ani, emite o intensa radiatie electromagnetica, atat in spectrul vizibil, cat si in cel invizibil, de inalta frecventa (inclusiv raze X).. Fotonii Centurii vor exercita o multipla si socanta influenta asupra materiei terestre. In primul rand, se va constata fluorescenta tuturor corpurilor, iar ca rezultat… nu va mai exista noapte timp de 2000 de ani!!! Corpurile vor emite o lumina fara temperatura si nu vor avea umbra. Intregul sistem solar isi va schimba structurile moleculare ale materiei, iar energia fotonica nu va mai da dureri de cap la NASA, va deveni sursa majora de energie libera si nepoluanta (gandita de Tesla). Planeta va suferi o scadere progresiva a densitatii si isi va schimba “bataia inimii”. Dupa ce a avut o valoare constanta timp de milenii, “rezonanta Schumann” a Terrei a inceput sa creasca, din 1980, de la 7,8 Hz, apoi sa se accelereze, ajungand la 12 Hz, nivelul de astazi.
Aceasta inseamna ca, data fiind cresterea frecventei vibratorii a Pamantului, cele 24 de ore de viata ale unei zile sunt… doar 16 ore reale! Deocamdata este inca bine si acceptabil, desi explica de ce nu mai avem suficient timp, suntem tot mai grabiti si mai obositi. Ce se va intampla in momentul intrarii in Centura Fotonica, in 2012 sau in alt an, este pur si simplu de neinchipuit : intreaga planeta, inclusiv omenirea, va trece intr-o alta dimensiune !
Inca neclar? Mai concret: 24 de ore vor fi… 0 ore efective, deci timpul terestru nu va mai exista ! ! ! Iar pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, in acel “Punct Zero” se vor inversa si Polii Magnetici ai Pamantului. Vestea buna este, repet, ca Sfarsitul Timpului nu inseamna Sfarsitul Lumii.  Semn ca momentul este relativ aproape, intensitatea plasmei stralucitoare de la marginea sistemului solar a crescut recent de 10 ori. Prin intermediul Soarelui, planetele au primit si ele o energie sporita.
Mayasii ne retransmit si ei informatiile primite de la zei despre schimbarile ce vor urma:
- intregul sistem solar se va sincroniza cu Galaxia si intregul Univers, cu efecte benefice;
- vom depasi tehnologia actuala si ce cunoastem despre Timp si Spatiu;
- banii vor disparea ca necesitate;
- vom intra in Dimensiunea a 5-a;
- ADN-ul uman va fi reprogramat, ajungand la 12 spirale, de la 2 in prezent.
In ce priveste fiinta umana, schimbarile vor fi deci, colosale in sens pozitiv. Insotite totusi de simptome neplacute (inca o veste buna – este semnul ca organismul se purifica):
- migrene, dureri de cap, oboseala, ameteala sau palpitatii;
- simptome specifice racelii (febra, transpiratie, dureri osoase etc.) ce nu pot fi tratate prin tratamente clasice;
- slabiciune musculara, respiratie greoaie, oboseala nejustificata;
- modificari in sistemul limfatic si imunitar, neliniste, depresii, stres si fascinatia trecutului.
In momentul intrarii in Centura Fotonica se va produce un amplu proces de rearmonizare, de recalibrare a frecventelor propriului corp uman cu cele de referinta din Univers, ducand la o crestere a celor umane. Este asa-numita “inaltare”, “ridicare la Cer”, despre care vorbesc si vechile scrieri. “Inaltarea” fiind brusca si puternica, cei cu vibratii joase, negative (rautate, egoism etc.) nu vor rezista transformarii. Frecventele genomului uman si ale ADN-ului sunt foarte inalte, vibratiile foarte fine. Sunt in fapt lumina, ceea ce explica vizibilitatea aurei la zei si sfinti.
Dr. Berrende Fox a constatat ca, de 20 de ani, oamenii au inceput sa se schimbe la nivel celular, iar unii chiar si-au dezvoltat noi lanturi in structura ADN-ului, fapt observat prin teste de sange.
Bine, bine, vor intreba oamenii de afaceri, si eu ce castig de aici?! Sa vedem daca le place:
- intuitia si capacitatile paranormale se dezvolta mai repede;
- folosirea unei parti mai mari din creier, peste 10-15% cat in prezent;
- toate bolile incurabile vor disparea, inclusiv SIDA si cancerul;
- se vor inmulti bioterapeutii si telepatii;
- corpul fizic va incepe sa se schimbe si probabil vom vedea (cei care scapa!) o aura de lumina ca sfintii de pe peretii bisericilor.
Ideea este ca 2012 este foarte aproape de noi si majoritatea vor ajunge cu siguranta sa vada daca aceasta profetie este reala sau falsa.