duminică, 10 aprilie 2022

Restaurantele din București - povești adevărate din vremurile triste


***

Pe vremea lui Ceaușescu, la restaurant:

- Ce-aveți?

- Ficăței la grătar, cu garnitură asortată.

Pentru cei care n-au trăit vremurile alea - la restaurant nu erau ca acuma o grămadă de feluri de mâncare, se găseau unul, maxim două.

- Cu cartofi prăjiți, nu se poate?

- Nu, că n-avem!

Nu-mi plăcea ”garnitura asortată”. Era o lingură de mazăre lângă o grămăjoară de orez fiert. Uneori și un pic de fasole verde, din conservă.


***

Pe la mijlocul anului II, Adriana face cinste de ziua ei la Mărul de Aur. Restaurnat de fițe. Eram nouă colegi la două mese lipite și cred că nu mai era nimeni în tot localul. Lângă masă, un chelner în frac exemplar, cu un ștergar alb pe mâna ținută echer. Încremenit ca un sfinx, ne agasa cu indiferența lui. Ne era ciudă că nimerisem așa un ciufut. Tudorică, mezinul trupei, zice:

- Fii atent, dacă-mi bag țigara în gură trebuie ca imediat să vină să mi-o aprindă; și-și atârnă o țigară în colțul gurii. Chelnerul, deși observase mișcarea și cu siguranță că auzise și conversația, rămâne indiferent. Tudorică se turează:

- Chelner, un foc!! Chelnerul se uită calm la el apoi la farfuria lui Tudor, în care mai rămăsese ceva antreu:

- Îți dau dacă papi tot!

Ne-am prăpădit de râs - numai Tudorică a roșit. Apoi toată seara Costel, chelnerul, a râs cu noi și ne-a spus o grămadă de bancuri. Era de fapt un tip simpatic, nevoie mare.


***

La sfârșitul semestrului I din anul III, mergem la Cina, lângă Ateneu. Eram cu Mândrelu și cu Cornif. Restaurant select. Cânta Johnny Răducanu și dădea ce avea mai bun, pentru că printre invitați era și fratele lui. Îți dădeai seama după cât de bine semănau. La o masă vecină era Ion Caramitru, la alta niște tineri care cred că erau soldați americani. Frig înăuntruuuu!!! Nu știu cum putea Johnny să nimerească corzile. Aveau mâncare de multe feluri. Mândrelu comandă Chateaubriand, eu cu Cornif mușchi de porc împănat; luăm și o sticlă de vin. La sfârșit, înghețată.

Vine chelnerul cu cupele și le pune pe masă. Mândrelu zice:

- E ok înghețata, ori o mai lăsăm?


***

Odată am intrat în lacto-veg Dorna, pe Magheru, cam pe la ora prânzului, poate un pic după. Era plin de farfurii pe mese, unele peste altele în dezordine, amestecate cu tacâmuri și șervețele și niciun client înăuntru.

Ne-așezăm la o masă nedebarasată. Vine chelnerița:

- Ce aveți?

- Nu mai avem nimic! Am avut mămăligă cu brânză cu smântână.

- Mulțumim... la revedere.


***

Tot la Mărul de Aur, se duce cu soția, Frunză, un coleg cu un an mai mare.

Se uită ei în meniu și văd ”Fazan” la un preț mai mult decât de acceptabil; ceva 70-80 de lei.

- Cu ce vă putem servi?

- Fazan, două porții. Sărbătorim un an de căsnicie!

Stau ei ce stau și numai ce se sting luminile în tot restaurantul. Începe muzica dedicată și dintr-un colț apare un cărucior cu friptură în flăcări. Fazan flambat. Frunză amuțește.

- Punem și sos de-nu-știu-care?

- Mmm... puneți...

- Dar sos de-ăsta?

- Puneți și de-ăla...

Zice că - probabil - chelnerii și-au bătut joc de ei, că sosurile alea mai mult au stricat friptura.

Nu fuseseră atenți, fazanul era vreo 80 de lei suta de grame. I-a costat 900 de lei în total și aveau la ei doar 700. Noroc cu niște cunoștințe de la o masă vecină că altfel probabil că rămâneau la spălat vasele.

Pe-atunci suta de lei era cam ca și acuma, poate doar că banii erau mai scumpi.


***

Altă dată, la Hanul lui Manuc:

- Bună ziua!

- Ce aveți de mâncare?

- Pui... și mai zice chelnerul ceva neinteligibil. 

- Bun, zic. Două porții.

Așteptăm o vreme și vine chelnerul cu ceva bucățele de carne pane și niște cartofi prăjiți. Ne-apucăm să mâncăm - eram flămânzi, și numai ce mă trezesc să zic:

- Bre, carnea asta cam are gust de mâl...

Nu ciulisem urechile îndeajuns, erau pui de baltă. I-am mâncat și chiar ni s-au părut buni.

Mi-am uitat umbrela. Nu m-am mai întors...