Am avut în facultate un coleg care aproape zilnic, după cursuri, dădea o raită prin cămine impresionându-și colegii cu știința lui. ”Ce nu știi asta băă!? Păi e foarte simplu: fii atent aici...” și explica mândru, trăgând cu ochiul să se-ncânte de cum cad toți pe spate. ”Eu nu învăț băăă, eu n-am nevoie. Sunt atent la cursuri! Atât.” plusa el pentru ca vraja să fie deplină. Friedman aproape că devenise o legendă ”Mamăă ce deștept eeee... și nu învață deloc.” Asta a durat până în anul II când am aflat că, după ce făcea turul prietenilor prin cămine, se ducea acasă și rupea cartea până târziu după miezul nopții. Friedman nu era căminist, el locuia în oraș și venea pe la noi doar pentru a-și lua doza de fudulie. L-a trădat un prieten de familie care ne-a povestit cum colegul nostru învăța sârguincios, nu doar după ore și la sfârșit de săptămână, dar inclusiv în vacanțe și de sărbători.
Mitul elevului sau studentului care nu învață dar știe tot este, din păcate, mult prea răspândit și stă la baza multor erori pe care le facem atunci când judecăm școala.
În primul rănd elevul obișnuit, chiar cu performanțe bune, se descurajează și se complexează, mai ales la materiile reale, având impresia că el este mai prost decât alții atunci când dă peste chestiuni abstracte, care cer mult efort pentru deslușire și chiar mai mult efort și exercițiu pentru a deveni operaționale. ”Nu înțeleg...” își spune cu tristețe în sinea lui ”matematica nu e de mine...” – sau fizica, sau gramatica, sau chimia, informatica, logica, etc.
Mai apoi părintele suferă și începe a trage la răspundere sistemul, profesorii și pe toată lumea. Lui i-ar plăcea – cum am vrea cu toții – ca odrasla să șadă cu burta la soare și profesorul să-i toarne-n cap știință. ”Școala este plină de profesori incompetenți”, ”Nu-i învață să gîndească!”, ”Învățământul românesc se bazează pe memorie”, ”Se învață doar lucruri nefolositoare”, ”Copiiilor nu le este stimulată creativitatea!” – corul minților încețoșate de Mitul lui Friedman este neobosit. Li se mai alătură și corul frustraților, al celor care au lenevit dulce toată viața lor, n-au ajuns din punct de vedere academic dincolo de genunchiul broaștei, habar n-au cu ce se mănâncă școala, dar se pricep la dat sfaturi. Păreriști de ocazie, specialiști în discuții pe grupuri de feisbuc.
Toți aceștia uită că pentru a ști trebuie să înveți și pentru a căpăta deprinderi, de orice fel, este nevoie de efort. Mult efort! Nu vă mai îmbătați cu iluzia unei școli așa zis ”eficiente” care face minuni cu mintea învățăcelului ce vine fluierînd la școală, se joacă una bună, se distrează un pic și gata, iese om întreg, cu mintea brici, bine educat și gata să ocupe un post bine plătit. (Așa ceva nu se poate decât, cel mult, în sistemul finlandez!)
Învățământul are un caracter puternic extensiv: ca să știi mai mult, trebuie să înveți mai mult. Nu există altă cale.
Formula este simplă:
Zile mai puține de școală x ore mai puține de studiu pe zi = educație mai puțină
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu