Ridicarea interdicției pentru disecții pe cadavre umane a fost valabilă în Alexandria antică și a durat aproximativ 40 de ani, pe vremea lui Ptolemeu I Soter. Acesta a domnit între 323 îen (anul morții lui Alexandru cel Mare) și 283 îen. Ptolemeu I a dezvoltat foarte mult capitala Egiptului și este fondatorul Bibliotecii din Alexandria.
De ce exista interdicția de a diseca corpul uman?
Pe atunci se considera - și s-a considerat multă vreme de-a lungul istoriei - că nemurirea sufletului este condiționată de integritatea recipientului care-l conține.
”Măcelarii” care au studiat corpul omenesc în perioada ptolemeică, atât prin disecții cât și prin vivisecții (!), au fost Herophilos și Erasistratos. Învățătura lor a fost preluată - cinci secole mai târziu - de Galen (n. 129 en - d. 216 en).
Galen a mai adăugat cunoaștere din două surse. Pe de o parte disecții pe animale (și desigur anumite concluzii trase despre corpul omenesc nu erau corecte) și, pe de altă parte, a fost medicul gladiatorilor din Pergam. Rănile acestora i-au permis să mai tragă cu ochiul la detaliile interiorului corpului omenesc. Galen a scris aproximativ 20.000 de pagini, iar scrierile sale au reprezentat baza studierii medicinei până la mijlocul secolului al XVI-lea. În 1543 (același an în care apare cartea lui Copernic despre Sistemul Heliocentric), Andreas Vesalius publică o excepțională lucrare de anatomie (De humani corporis fabrica); cunoștințele sale fiind obținute în special prin disecții. Interesant este faptul că deși procedeul deja se aplica (dar nu cu mult) înaintea vremii sale, învățătura lui Galen se preda ad-litteram. Vesalius are meritul de a-și fi aplecat atenția asupra observațiilor experimentale și de a îndrăzni să contrazică zicerile maestrului Galen.
De remarcat că aproximativ aceea este perioada în care experimentul a început să devină piatra de încercare a a cunoașterii. Până atunci, învățătura se obținea nu din confruntarea cu experimentul și observația ci, mai ales, din ce spuneau învățații.
Unul dintre întemeietorii metodei științifice a fost Francis Bacon (1561 - 1626). El propune următorii pași pentru obținerea cunoașterii:
- se observă un fenomen, în sensul că se fac observații atente asupra acestuia;
- în urma acestora, investigatorul elaborează o ipoteză explicativă;
- pe baza acestei ipoteze se formulează o predicție testabilă;
- se efectuează un experiment prin care se testează predicția;
- dacă experimentul confirmă predicția, ipoteza se consideră validă și se poate încerca extinderea domeniului de aplicabilitate al ipotezei la alte fenomene;
- dacă predicțiile sunt infirmate experimental, se reformulează ipoteza - prin includerea mai multor observații - și procedeul se reia.
În atichitate circula legenda că magneții nu interacționează noaptea și, deși existau la îndemână, nimeni nu s-a gândit să ia doi magneți și să vadă dacă se atrag sau nu. Asta pentru că experimentul nu era criteriu de obținere a cunoașterii.
O gravură din 1491 ne arată cum decurgea atunci o lecție de anatomie făcută prin disecția unui cadavru uman:
”rolul profesorului era să conducă de la distanță întreaga operațiune și să citească studenților textul lui Galen pentru a explica cele observate. În același timp disecția era efectuată de un așa numit bărbier-chirurg, care avea monopolul manipulării cadavrului. O a treia persoană era asistentul profesorului care avea rolul de a arăta, cu o baghetă, organele și structurile la care se referea textul citit din Galen. Chiar având în față corpul uman, influența și prestigiul lui Galen erau atât de mari, încât adesea profesorul prefera să nu vadfă diferențele dintre dogmă și realitate. A fost nevoie ca Vesalius să coboare de la catedră pentru ca studiul anatomiei să depășească erorile lui Galen.”
Să mai adăugăm că a fost nevoie și de îndrăzneala lui Vesalius, să pună observația personală înaintea cuvântului maestrului.
Majoritatea informațiilor de mai sus sunt extrase din Al. Babeș - Povestea creierului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu