duminică, 15 aprilie 2012

Hrisos a inviat!

.
Acu' vreo trei ani, eram la Mânăstirea Humorului, la Înviere. Am ajuns acolo la rugăminţile familiei, că altfel nu mă prea trage aţa la acţiuni în miez de noapte... "Cum se poate aşa ceva!? Să fii în Nordul Moldovei şi să nu te duci şi tu, ca tot creştinu', la Înviere???" Am spus întotdeauna că trebuie să fii religios la cap, ca să te pasioneze asemenea aventuri...
Întâmplarea face că în acel an, acolo, venise la slujba de Înviere şi prea-fericitul Băsescu, împreună cu famelia şi acoliţii.

După ce toată lumea ia lumină şi evlavia învăluie mulţimea, urmeză partea cea mai importantă: înconjurarea bisericii (de trei ori!). Crezi că-mi ardea mie, cel zgribulit de frig, să mă-nghesui ferindu-mă de lumânări, în noapte, pe pietrele ude? Aş..! Da' te pui cu famelia? Că musai să mergem... Că fără înconjurare n-avem ce pleca acasă. Că dacă nu înconjurăm biserica carevasăzică că am venit dejeaba! Mai bine dormeam!

"Bine, bine...! Hai că o iau în faţă să văd pe unde este loc... şi voi veniţi după mine..." Făceam câţiva paşi, mă ridicam pe vârfuri şi baleiam atent, periodic, cocostârcindu-mă pe deasupra mulţimii ca să găsesc "pârtia" cea mai bună şi să mă asigur că mă urmează şi restul.
Eram îmbracat într-o haină lungă, de culoare închisă, încheiată până sus. Aveam ochelari cu ramă metalică şi eram tuns scurt, regulamentar.

La un moment dat, cum mă înghesuiam eu pe acolo, constat că am "scăpat la larg". Era loc bun, fără înghesuială, şi puteai să mergi în voie. Mă uitam în stânga şi în dreapta să-mi găsesc apropiaţii, să le fac un semn, ceva, să vină şi ei după mine... Clopote, miros de lumânări aprinse, cântece evlavioase, vorbe liniştite...
Şi cum mergeam eu aşa, numai ce mă uit în spate şi ce văd? Băsescu! Mergea la un metru în spate. Era cu ai lui, familia şi Flutur şi mai nu ştiu cine. Ce să fac? M-am întors, i-am întins mâna şi zic "Hristos a înviat!". Se uită la mine, cam mirat, da'-mi strânge mâna şi-mi răspunde civilizat "Adevărat, a înviat!".

M-am întors fericit şi am continuat să înaintez pe cărăruia care, desigur, nu mi-era menită... Peste vreo cativa metri, vine la mine unu' subţirel, bine îmbrăcat, simpatic da' ferm. Se apleacă spre mine, îmi pune mâna pe talie,  şi-mi spune în aşa fel încât să înţeleg limpede că n-am de ales: "Dumneavoastră... vă rog să mergeţi mai încolo." Atunci am priceput a cui era cărarea.

Mi-au spus câţiva cunoscuţi, că "m-au dat" şi la televizor, pe Realitatea, cum dădeam mâna cu Băsescu.

Abia a doua zi, gândindu-mă la întâmplarea cu pricina, şi discutând cu fratele meu, care este localnic, mi-am dat seama cum de s-a întâmplat să scap vigilenţei păzitorilor preşedintelui. Paza lui Băsescu era asigurată din două părţi: erau bodigarzii lui şi mai era şi o pază asigurată de poliţia şi jandarmeria locală. Pentru că eram tuns regulamentar şi aveam o privire vigilentă, m-au luat ca pe unul de al lor. Fiecare credea că sunt de la... ceilalţi!

Ş'-uite-aşa am dat eu mâna cu Băsescu... Două zile nu m-am mai spălat pe mâna dreapta! Păi, dacă aş fi refuzat cu înverşunare să înconjur biserica, mai aveam eu onoarea asta?
.

Niciun comentariu: