joi, 18 noiembrie 2010

candoare

Acu câţiva ani, aveam un coleg de serviciu al cărui nume de familie este Dula. Prin casă, vine vorba şi pomenesc numele colegului, la care fiică-mea începe a mustăci. Inocentă ştiind-o, am făcut ochii mari. Când ne-am întors spre ea, s-a simţit datoare să se explice:
- Numai un "p" lipseşte, zicea ea cu dezinvoltură printre sughiţurile râsului neterminat.
Apoi, numai ce văd că se îneacă, se face verde-albastră şi ne zice:
- Eu mă gândeam la "dulap"...

2 comentarii:

Crin spunea...

:)))))))

Anonim spunea...

alex stie?:))))))