duminică, 12 octombrie 2008

Cafeneaua Crestina

“Meniu”, pe-aici pe la noi, inseamna ca mananci ceea ce au ei – in “meniul zilei” – din ziua respectiva. Un singur lucru. Adica o singura combinatie de felul I, II si III.
Intri in local si intrebi:
- Serviti meniu?
Si poate ai noroc si ti se raspunde:
- Da, servim.
Te asezi la masa. Vine una mai simpatica ori mai acra si iti pune mancarea in fata. Mananci si la sfarsit platesti. Normal ca platesti. Intre 8 si 10 lei. Depinde de cum a hotarat conducerea localului.
Eu mananc intr-un loc, la vreo doua sute de metri de sediul nostru, numit Cafeneaua Crestina. Este un demisol frumos amenajat. Vreo 10 mese. Foarte curat. Pahare cu servetele, tacamuri frumos aranjate, muzica lenta, in surdina. Tot incerc sa-mi dau seama daca e ceva muzica crestina sau e doar vreun fel de muzica lenta, pe care n-o cunosc.
De obicei localul e gol. Ieri glumeam cu domnita care ma serveste:
- Ma simt de ca si cum as fi inchiriat eu singur tot localul… ;) Mai lipseste doar orchestra, frapiera si dama in rochie neagra, mulata… A ras pustoaica.
Azi, in meniu, a fost ciorba de fasole cu afumatura – carnea intr-o cantitate generoasa – mmmmm… delicioasa!
Felul doi friptura de pui cu pure si cu salata de varza proaspata. Salata era amestecata cu ceva legume mexicane. Mi-a placut. Iar puiul… minunat! O pulpa facuta la cuptor, rumenita si crocanta. Putea fi mai bun numai daca ar fi fost cu mujdei!
La sfarsit, am primit un ecler indecent de mare. Am intrebat-o pe don’soara cum se numeste. Cica:
- Rulou cu frisca!
Nu l-am mai putut manca si pe ala…
- Vi-l pun la pachet?
- Da, te rog!
Si i l-am adus lui Andrei. Am un coleg ceva mai coleric. In fiecare zi ne contram pe vreo chestie. Zice:
- Mi l-ati adus ca sa ma indulcesc?
Stie el ceva…
Tipei care ma serveste ii zic domnisoara pentru ca desi e casatorita, i-o pustoaica de 23 de ani. Admir cat este de calma si cat de frumos si prietenos vorbeste. Cateodata ea gateste. Atunci o laud. Chiar gateste bine de tot. Se bucura cand imi place mancarea. E ca un copil. Are o mutra de premianta si zambeste tot timpul, amabila.
Cateodata, iau un aer de cumintenia pamantului, ma uit spasit la ea si ii zic:
- Am mancat tot-tot! Daca sunt cuminte, primesc si prajitura? Si ea zice zambind, cu voce scazuta:
- Bravoooo….!
Aaa, si am uitat sa spun, in meniu sunt incluse painea, muratura, apa – primesti un pahar de apa plata sau minerala, dupa cum ti-e pofta – si ardeiul iute. Este intr-un pahar, pe masa.
Si mai au ceva interesant acolo. Timp de o luna nu se repeta meniul. Treizeci de zile, treizeci de meniuri diferite. Prin urmare nu exista mancare tinuta de pe o zi pe alta. Totul este proaspat. Altceva ei nu servesc, numai “meniu”.
Pentru astea toate, platesc 10 lei. E suma exacta. O singura bancnota. Ce sa fac…? De cate ori am prilejul, las ceva in plus.
Respectele mele pentru domnul profesor Simionescu, proprietarul localului. Nu scoate profit din aceasta afacere. Mai degraba cred ca o finanteaza. Marinimia crestina… Da’ nu-l plang. Are o firma de audit financiar ;) si are el de unde finanta :D
Deasupra are o librarie cu carte crestina, din toate cultele, care este in acelasi timp si cafenea. Scaune tapitate, inalte. Pe masa sunt niste veioze interesante, care imita lumanarile. Se serveste o cafea Lavazza de exceptie. Tot acolo ai si acces la Internet – vreo 4 mese – si este si o sala de lectura cu o mica biblioteca. Tot crestina. Profesorul e de nu’s ce religie si n-avea unde sa stea de vorba cu “prospectii”. Asa s-a gandit sa-si faca propria cafenea. Dupa aia s-a extins cu micul restaurant de la demisol. Atata tot ca nu se poate fuma, spre neplacerea multora. Daca vrei neaparat, poti fuma in curte. Vara sunt si vreo 2-3 mese acolo, la umbra, cu scrumiera.
Una peste alta e foarte bine. Am o singura problema: din noiembrie ne mutam la un alt sediu. E cam la 1 km de aici. N-o sa mai fie restaurantul asa de aproape. Dar eu tot aici o sa vin ;)

2 comentarii:

Paula L. spunea...

mai exista cafeneaua asta?

Paula L. spunea...

mai exista cafeneaua asta?