Cu mama la cimitir

.
- Aicia-i mormântu' lu' tat-tu ș-acol' îi a lu' Giorgiț-a-lu-Mniron, zice mama arătând un mormânt la trei metri mai încolo. Șî cât s-o mai sfăgit pentru bucata aceia din țarnă!
Avuseseră un litigiu stupid, tărăgănat pe ani de zile, pentru o palmă de pământ.
- Acuma stau cuminț', oftează mama, și-și sterge o lacrimă trăgându-și nasul.
Pentru ce-o fi fost lacrima aia? Pentru viața ei zbuciumată alături de tata? Tristețe pentru că se termină? Ori se gândește că merge și ea acolo? Câtă înțelegere a veșniciei într-o lacrimă de țărancă...