.
Sigmirean
Este la noi în târg un venerabil profesor universitar, Cornel Sigmirean - specialist în istoria modernă a României, cu 8 cărți și peste 60 de studii publicate în reviste și volume apărute în țară și străinătate - mai întotdeauna invitat să vorbească la evenimente mari și mici, simpozioane, lansări de carte, bookfest, vernisaje, etc. Când știu că urmează stimabilul, de câte ori pot, mă fofilez și șterg putina. Nu că n-ar spune lucruri interesante, este erudit și patriot, dar are o meteahnă: când s-apucă de vorbit, nu mai termină.
Are Krîlov o fabulă, Ciorba lui Demian, în care merge unul la vecinul lui și ăsta îi oferă o ciorbă de pește, bună strașnic, nimic de spus. ”Ți-a plăcut, vecine?” întreabă Demian, ”Da, foarte reușită!”. ”Atunci îți mai pun o farfurie!”, o mănâncă vecinul, ”Mai merge una?” ”Nu, că nu mai pot!”, ”Hai, hai, văd că-ți place...!”; după a cincea farfurie vecinul o ia la fugă. Cumva așa mă simt și eu la cuvântările domnului profesor.
Asta n-ar fi nimic, dar predă la clasa mea un coleg simpatic profesor de filozofie, Liviu Ilioasa. Și ăsta băiat deștept, mă împac bine cu el. Într-o zi întreb clasa: ”Cum e domnul profesor?” ”Buuunn...” tărăgănează ăștia vorba. ”Imaginați-vă, vorbește chiar mai mult decât dumneavoastră.”
Atunci am avut o revelație..., noi sigmirenii suntem o specie.
Le spun câteodată elevilor mei ”vorbesc repede, pentru că am multe de spus!”, asta fiind așa un fel de scuză pentru sigmireni. ”Sunteți cu mine?”
