Criza din Grecia

Nu pricep de ce-i așa de greu de înțeles situația Greciei. Inclusiv Putin face greșeli (poate intenționat).

Lucrurile devin simple dacă considerăm o țară ca fiind un sistem autonom din punct de vedere al bunurilor pe care le folosește. Este ca într-o familie: nu poți cheltui mai mult decât produci. Sau poți, dacă cineva îți oferă bani sau bunuri și servicii. Sau poți să faci un împrumut. Pe termen scurt achiziționezi anumite bunuri apoi, în timp, restitui împrumultul.

Exact la fel funcționează și o țară. De exemplu Grecia. Orice țară produce bunuri și servicii. Se aproximează totalitatea bunurilor și serviciilor finite produse printr-un indicator numit produs intern brut (PIB). Acesta se exprimă în bani. De exemplu România în 2013 a avut un PIB de aproximativ 140 de miliarde de euro. Teoretic atât putem și consuma în anul respectiv.

Tot ca într-o familie, o țară are și cheltuieli comune: cheltuieli cu pensiile, ordine publică, sănătate, învățământ, investiții, apărare, aparat de stat, restituire datorii (externe sau interne), subvenții, administrație publică și multe altele. Pentru a susține aceste domenii (cheltuieli) se colectează bani la buget. Vreo 40% din PIB. Aceștia sunt banii cu care guvernul trebuie să se descurce. Dacă vrei bani mai mulți la buget – desigur casă-ți permiți lucruri mai multe sau mai bune – n-ai decât să colectezi mai mulți bani. De exemplu mărind taxele.

            Ei bine, tot ca într-o familie, este foarte greu să ai cheltuieli exact cât sunt veniturile. Dacă cheltuielile sunt mai mari decât veniturile se zice că ai un deficit bugetar. Intri rapid în deficit bugetar dacă, spre exemplu, este an electoral și mărești pensiile și salariile. Sau dacă colectezi prea puțin, sau dacă economia se contractă.

            Să reținem un aspect fundamental: modul în care se cheltuiesc banii este, în cea mai mare măsură, decis direct sau indirect de clasa politică. De cei pe care, teoretic, poporul îi alege.

            Acum intervine partea interesantă: tot ca într-o familie, dacă ai deficit bugetar poți să împrumuți banii care îți lipsesc. Se poate face împrumut extern sau intern, de la populație. Se zice că îți finanțezi deficitul bugetar. Există chiar, printre guvernanți, năstrușnica idee că nu este absolut nicio problemă să ai deficit bugetar atâta vreme cât îl poți finanța. Cu alte cuvinte, după mintea lor creață, poți să cheltui în permanență mai mult decât ceea ce colectezi cu condiția să ai de unde să împrumuți bani pentru diferență!

Deficitul bugetar al Greciei în 2010 a fost estimat la peste 40 de miliarde de dolari. Cu alte cuvinte cu atât cheltuia guvernul grec mai mult decât încasa.

Ce faci dacă ai deficit bugetar? Păi ai mai multe posibilități:

1.    Să crească economia atât de spectaculos încât banii pe care îi colectezi să îți ajungă și pentru cheltuielile curente și pentru restituirea eventualelor datorii;

2.    Să crești taxele. Sau să colectezi mai eficient – înlăturând, pe cât posibil, evaziunea. Colectezi mai mult, ai mai mult.

3.    Presupunând încasările la același nivel, ai putea să te restrângi cu cheltuielile. Ei bine, asta e cel mai greu de făcut. Austeritate. Cum să micșorezi pensiile și salariile bugetarilor? Vin alegerile! Dacă micșorezi investițiile poți să te aștepți la scăderea PIB-ului și nici asta nu-i bine. Nici de la apărare nu-i de tăiat, că ești in NATO. E greu. E foarte greu!

4.    Să împrumuți în continuare, amânând deznodământul. Dar ce te faci când nu mai ai de unde împrumuta?

5.    Printre multele modalități interesante de finanțare a deficitului este și tipărirea de monedă. Dacă ai monedă proprie, poți porni tiparnița. Apare inflație și acesta este un mod de a arunca problema în cârca tuturor cetățenilor.

Acum direct.

Grecia, de zeci de ani, merge pe deficit bugetar. Chiar dacă n-ar avea nicio datorie, guvernul cheltuie lună de lună mult mai mult decât colectează. În plus Grecia a acumulat datorii imense. Are nevoie de bani atât pentru a-și finanța ineficiența cât și pentru a plăti ratele la banii împrumutați până acuma. Peste 300 de miliarde.

Creditorii zic asa: ”Esti într-o situație foarte dificilă și ai nevoie de bani. Alți bani! OK, îți dăm. Dar trebuie să ne dai semne că ai să poți să ni-i dai înapoi. Pentru asta trebuie să ne arăți că faci ceva reforme interne. Mai precis ar trebui să cheltuiești mai puțin și să colectezi mai bine. Crezi că poți să faci asta?”

”Nu vreau să fac asta!” zice Tsipras ”Să-i întrebăm pe greci dacă vor.” ”Nu vrem!”

Situația este și mai complicată pentru că Grecia se află în zona euro. Adică n-are monedă proprie. Dacă s-ar porni tiparnița pentru a acoperi datoria Greciei atunci inflația care ar apărea ar aduce suferința tuturor statelor care folosesc euro. Din această pricină se discută de Grexit. Adică ieși afară și tipărește monedă câtă vrei. Dar banii prin ei înșiși nu aduc bunăstare. Grecii vor trebui, în anii ce urmează, să muncească mult, să-și tragă de la gură ca să se descurce cu cheltuielile (și deocamdată arată că asta nu pot să facă) și, pe deasupra, să mai și producă pentru achitarea datoriei. Parcă nu sună prea bine. Grexitul este dificil și dorită interconectării economice extrem de complexe.

Și dacă rămân în zona euro, tot greu o să le fie – pentru că trebuie, până la urmă, să se obișnuiască să cheltuie mai puțin și să se străduiască să plătească din datorii – dar parcă tot e mai bine. Împreună e mai ușor...

Cum poți să acuzi – la nivel de șef de stat – că Europa n-a intervenit în situația Greciei? Adică ce să facă altceva în afară de a atrage atenția? Guvernul grec este responsabil să rezolve problemele. Adică aleșii poporului. Dacă ei nu fac nimic, ce putere are Europa? Dacă nici ei nu pot să facă nimic, atunci poporul trebui să-și aleagă alți guvernanți. Mai bine de atât nu se poate. Atât poate democrația.