Vocea lui Tudor Gheorghe

    La începutul anilor 80 eram student la Facultatea de Fizică, la Bucureşti-Măgurele. Facultatea avea o aulă foarte frumoasă, cu o capacitate de peste 600 de locuri pe scaune, aranjate înclinat, pe stil amfiteatru, iar în faţă dispunea de o scenă generoasă, astfel încât adesea se transforma în sală de spectacole.
    Pe scena aceea am văzut o mulţime de artişti: corul Song cu Ioan Luchian Mihalea, Roşu şi Negru, Sfinx, Divertis, Stela Popescu, Mircea Vintilă, Vali Sterian, Florian Pitiş, Bogdan Stanoevici - fostul ministru şi mulţi alţii, care beneficiau de sonorizarea excelentă a sălii.
    Printre aceştia şi Tudor Gheorghe venit cu cobza şi chitara pentru un spectacol de muzică folk.
    Cum era obiceiul, pentru a se încinge atmosfera, în deschiderea acestor spectacole cântau colegi de-ai mei, "greieraşi" cum îmi plăcea să le spun.
    Sala plină, în deschidere cântă Cristinel Corcioveanu - acum profesor in Tecuci, cu câteva albume de muzică folk la activ. Singur pe mijlocul scenei, Cristinel şi microfonul.
     Aplauze pentru Cristinel, apoi o mică pauză şi intră în scenă Tudor Gheorghe cu chitara la gât, în ovaţiile publicului.
     Se duce direct la microfonul din mijlocul scenei, îl ia şi-l duce într-un colţ spunînd, cu o voce amplă care acoperea rumoarea sălii: "Ăsta e pentru cei care n-au voce..." Apoi a cântat mai mult de o oră fără microfon. Şi vă rog să mă credeţi că n-am simţit nicio clipă că ar avea nevoie de amplificare.
    Atunci am înţeles ce înseamnă să ai voce.