Manualele alternative

Manualul este instrumentul principal de lucru, atât la clasă cât şi acasă. Pentru însuşirea noţiunilor, pentru fixarea acestora şi pentru pregătirea în vederea evaluărilor periodice sau finale. Se îndoieşte cineva de importanţa manualelor?

Interesu’ poartă fesu’

Nu am să intru în detaliile şi dedesubturile “afacerii manualelor alternative”. Pentru cei care au vreo îndoială că şi în acest domeniu dracu’ şi-a băgat coada (sau ochiul!), îi invit să citească un articol scris acu câţiva ani de Adrian Boştină, în Săptămâna Financiară. Care poate fi citit şi aici.

În fiecare an se publică milioane de manuale, adică o afacere de zeci de milioane de euro. Sau mai mult?

Cine decide şi cum

Eu vreau doar să subliniez câteva aspecte care cred că sunt mai puţin cunoscute, sau poate doar mai puţin luate în seamă.

În primul rând mă întreb cine decide după ce manual va studia o anumită clasă? Răspunsul este relativ uşor de găsit, astfel încât întrebarea devine aproape retorică: evident, profesorul decide.

Cum ia profesorul această decizie? Teoretic, citind manualele. Ei da! Credeţi că profesorii stau să citească cinci-şase manuale, poate chiar zece, ca să decidă care este cel mai bun? Vă spun eu că nu stau. Profesorii nu citesc nici măcar unul din scoarţă în scoarţă. Răsfoiesc vreo două din ele şi şi-l aleg pe cel care are poze mai frumoase şi preţ bun! Sau se iau după ce a spus un coleg. Sau după manualele care se studiază la o şcoală mai renumită. (Se mai întâmplă şi alegerea după discountul dat de editură, da’ asta ne facem că nu vedem…)

Trebuie să-l condamnăm pe profesor pentru că alege manualele “după ureche”? Nu ştiu… Mai ales că la profesor nu ajung exemplare din toate manualele. Mai apoi, n-are timp să le studieze pe toate. Şi dacă ar avea toate manualele şi ar avea şi timpul necesar să le studieze, este oare el competent să decidă care este mai bun? Un singur manual serios, poate că ar trebui să-l citeşti, ca profesor, de vreo cinci ori cu atenţie maximă şi să lucrezi după el măcar vreo 3 ani ca să poţi să spui dacă-i bun sau nu. Sau ce este perfectibil la el. Asta dacă te preocupă, calitatea lecţiilor tale.

De ce nu decide ministerul?

De ce lasă treaba asta pe umerii profesorului? De ce nu ia ministerul decizia? De ce nu hotărăşte ministerul care manual e mai bun?

Dar să privim problema şi altfel: dacă un manual este mai bun şi altul mai slab, atunci de ce l-am publica pe cel mai slab? Îndrăznesc chiar un exerciţiu de logică: păi şi atunci, de ce ne trebuie manuale alternative? Adică de ce să-i vitregim pe unii elevi să înveţe după manuale proaste, când există altele mai bune?

Cum se face un manual

Imediat ce ministerul a dat “liber” la manualele alternative au şi apărut, în mai puţin de un an, sute de manuale. Aşa de simplu se face un manual bun? Măi să fie…!

În opinia mea, un manual cu adevărat bun este foarte greu de scris. Un manual ar trebui să fie rodul muncii unui colectiv, din care să facă parte şi cadre didactice universitare, care să gireze calitatea informaţiei ştiinţifice, şi metodişti, psihologi şi profesori cu experienţă. Manualul ar trebui să se perfecţioneze şi să se cizeleze de la an la an, după ce a trecut “focul” predării la clasă, într-un permanent feed-back între autori şi utilizatori. Or, un mecanism de feed-back funcţional şi eficient nu va fi niciodată realizat fără aportul serios al statului. Este o iluzie să crezi şi să aştepţi ca piaţa liberă să accepte şi să integreze un asemenea proces.

Mai mult, manualul ar trebui să asigure o interdisciplinaritate corectă şi completă, care nu se poate realiza dacă există sute de variante de combinaţii între manuale. Să ne gândim doar la modul în care matematica trebuie să servească celelalte ştiinţe. Cum să asiguri corelarea când sunt atâtea manuale?

Curricula şi manualul

O să spuneţi că această problemă se rezolvă prin întocmirea corectă a curriculei. Da şi nu. Interdisciplinaritatea nu poate fi rezolvată decât parţial prin curriculă. Şi mai este un aspect: curricula nu poate fi ruptă de manual. Un ansamblu curriculă + manual funcţionează împreună.

Fac aici o afirmaţie care poate că este un pic hazardată. Predând după manualele alternative de fizică imediat ce s-au introdus, (atunci se schimbase şi curricula) am avut impresia că ministerul a importat pur şi simplu o curriculă din străinătate, fără a lua şi manualele corespunzătoare.

Aşa s-a ajuns, de exemplu, la situaţia ridicolă ca în clasa a IX-a să găsim un capitol de fizică atomică, în care se cerea predarea modelului Bohr.

Aici îmi permit o paranteză. Nu neg necesitatea înţelegerii, măcar parţiale, a structurii atomului cât mai devreme, având în vedere că despre această structură se povesteşte la chimie încă din clasa a şaptea. Dar, ca să predai modelul Bohr, în afară de cuantificarea energiei, care este o noţiune prea abstractă pentru 15 ani, mai trebuie să vorbeşti despre.. fotoni! Nici asta n-ar fi aşa de greu dacă n-ar trebui să scriem energia unui foton E = hυ. Niu este frecvenţa. Aici trebuie ca elevul să aibă minime noţiuni de oscilaţii şi unde, noţiuni pe care trebuie să le poată aplica la undele electromagnetice, despre care… încă n-a auzit! Ce vreau să spun? Pentru ca să putem preda, cât de cât, modelul Bohr, sunt necesare câteva lucruri de care nu dispunem în clasa a IX-a: noţiuni de oscilaţii şi unde,  noţiuni de optică ondulatorie, ba chiar şi un pic de spectroscopie, puţin dualism undă-corpuscul şi multă capacitate de abstractizare! Am încheiat paranteza tehnică.

Eu cred că este posibilă introducerea noţiunilor de fizică atomică chiar şi în clasa a IX-a. Manualele occidentale dovedesc acest lucru. Aşa este, dar… este necesar geniul didactic al unui fizician pasionat, care să scrie un manual bun. Feynman, spre exemplu, îşi permitea să structureze năstruşnic capitolele, în predarea unui curs de fizică. Dar nu poţi să iei o structură de capitole, ruptă de un manual pe măsură şi să încerci să o implementezi ca programă, fără să iei şi manualul!

Acum pot să revin la afirmaţia de mai sus. Când s-a schimbat programa şi s-au introdus manualele alternative la fizică, totul s-a petrecut ca şi cum s-ar fi copiat mecanic o curriculă, de undeva din vest şi… atât! De ce n-aţi luat, domnilor, şi maualele? Sau, dacă aţi pus modelul Bohr în clasa a IX-a, de ce nu aţi explicat, măcar, cum se poate preda?

Profesorul rezolvă totul!

Vreţi să ştiţi continuarea, adică ce s-a întâmplat? Au apărut manualele de clasa a IX-a (aprobate de minister) conforme cu programa, cu capitolul de Fizică atomică la final. Făcut cum credeţi? Păi folosind noţiunile oscilaţii şi unde, de optică ondulatorie şi spectroscopie necesare… fără a fi explicate. Profesorii au luat manualul, au luat curricula, s-au scărpinat în cap şi fiecare a predat noţiunile cum a crezut el mai bine.

Aveti, cumva, impresia că profesorul, la clasă, a putut repara profesionist prostia făcută de tandemul curriculă + manual? Vă garantez că nu. De ce? Pentru că ar fi trebuit, pur şi simplu, să fie genial!

De aici rezultă, logic, o întrebare: e corect să lăsăm şi asta pe umerii profesorului?

Precizare: de atunci curricula s-a schimbat, manualele de asemenea, dar fiţi liniştiţi, anomalii au rămas din belşug şi vor rămâne până ce se va schimba sistemul!

O concluzie

Dacă ai avut răbdare să citeşti până aici, o să spui, prea stimate cititorule, că sunt împotriva manualelor alternative. Nu este aşa. Sunt pentru existenţa manualelor alternative, chiar şi în sistemul actual, dar cu o condiţie: să existe, pentru fiecare disciplină, câte un manual elaborat sub egida Ministerului Învăţământului.

Cum ar trebui să fie un asemenea manual şi cum se poate face, voi explica într-un articol viitor.

Şi o întâmplare reală:

Nu pot să închei fără a aminti o întâmplare care, dacă n-ar fi complet incorectă, ar putea fi luată de anecdotă.

În anul şcolar 1999-2000 eram diriginte la  la clasa a IX-a. Unul din elevii din clasa mea a ajuns la olimpiada pe ţară la geografie. Cinste lui, cinste şi profesorului. Cum a reuşit? Simplu, domna profesoară – nu-i dau numele – a predat (la clasă!) după toate manualele care se găseau atunci pe piaţă! Şi sărmanul elev a reuşit să înghită…

___________________

Scris de mine, Constantin Lupaescu, la 18 octombrie, 2010

constantin.lupaescu  @ gmail.com