”Antrenorul de genii”
Dar, mai interesant decât articolul este un comentariu postat de o fostă elevă a domnului profesor.
Despre impostura, samanism și fraieri.
Monday, January 18, 2016
Acest post a apărut inițial pe feisbuc, da' m-am gândit să-l pun și undeva
mai safe pentru posteritate. A fost un reply declanșat de următorul articol din Adevărul.
OK, escrocheria asta trebuie sa înceteze. Tipul ăsta nu e antrenor de
genii, nici geniu el însuși, nici vizionar, nici expert internațional. Nu este
altceva decât un impostor modern. Știu că o să deranjez prieteni prin relatarea
de mai jos, dar publicitatea pe care și-o face periodic mă enervează la culme
și cred că este profund dăunătoare. Întreține un fenomen pe cât se poate de
actual - pseudo-știința - care urmărește manipularea josnică și de cele mai
multe ori în interes meschin, a oamenilor normali ca mine și ca tine, dar
aflați în diferite faze ale vieții și diferite stadii ale scepticismului
caracteristic speciei.
Mă sună nevasta intr-o zi, băi vezi că e un tip, un profesor foarte
priceput, la care ar fi fain s-o ducem pe Sara. Cică discută cu copiii și
descoperă tot felul de afinități pentru anumite subiecte, îi ajută să descopere
ce le place, etc. Da' vezi că omul are orar plin, vine doar două zile prin
Cluj, mare minune dacă-l mai prindem. Eu, ce să zic, așa și așa, citesc vreo
doua articole pe net despre om, nu găsesc nimic flagrant, povestea cu olimpicii
internaționali antrenați de el sună bine. Am și eu o slăbiciune când vine vorba
de copii: educația. Dacă-mi spui că există 1% șanse să aflu de la vârsta asta
pe ce cale s-o trimit pe Sara de ex., devin atent. Găsim o
"fereastră" în program, las tot și mergem.
Tipul o pune pe scaun în fața lui, îi ia mâinile într-ale lui, o roagă să
stea liniștită câteva secunde (ca s-o "citească", nu astea au fost
cuvintele lui, dar pe-aproape, nu mai țin minte exact) apoi închide ochii,
adâncit într-o transă superficială. Eu în momentul ăsta intru într-o panică
vizibilă, ca norocul că omul e cu ochii închiși. Impulsul (absolut sănătos)
este să mă ridic, s-o iau pe Sara și să ies fără să salut, sunt sătul de
mistici de-ăștia conectați la sursele de energie din Univers, care văd numai
aure, fluxuri energetice și chakre constipate. Trec câteva secunde și decid,
parte datorită educației cu prea mult bun simț primite (eu nu pot să supăr pe
nimeni face to face, îmi repugnă să văd până și reacții de surpriză neplăcută
cauzate de mine), parte datorită cinicului care a crescut în mine odată cu
vârsta, să rămânem. Măcar văd tipul ăsta de escrocherie desfâșurându-se în
toată splendoarea. Totuși nu dau verdictul înainte de a vedea despre ce e
vorba, șansele ca tipul să fie ce credeam eu (chiar, oare ce dracu' credeam?)
sunt cu mult diminuate, dar nu zero, încă - mă mint eu frumos, ne-inginerește.
Tipul deschide ochii într-un sfârșit și începe cu un mic interviu (are
suficient tact, ca toți hoții pricepuți, să n-o sperie pe Sara, eu sunt atent
tot timpul la reacțiile ei, în cazul în care se sperie, sau simt la ea cel mai
mic disconfort, s-o scot rapid de-acolo - ea e OK, dădea doar semne de
nerăbdare: "Sper că n-a adormit ăsta aci' pe scaun, și-mi cade cu capu-n
brațe."). Ce frumoasă ești, etc. s-o plaseze într-o zonă de confort, câți
ani ai, alea alea. După care începe un șir lung de aberații. Cum că are
înclinații șamanice (hai pariu, dracu' să te ia de hoțoman, mă gândesc). Îți
plac animalele, Sara - Da clar - (hai să calculăm probabilitatea ca unui copil
să nu-i placă animalele etc.) Se apropie de tine, așa-i? Sara - Da clar - păi
normal, că ta-su (a'ică subsemnatu'), neîndoios șaman și el, hrănește toate
pisicile de pe stradă, de se freacă apoi de pantalonii lui mai dihai ca-n
călduri. Tipul continuă. Eu aproape nu mă mai pot abține, mă umflă râsul, abia
mai păstrez o moacă relativ serioasă, am deja aerul ala de ironie superioară,
crudă, pe care-l ai când îți dai seama că l-ai prins pe hoț și singura lui
ieșire e să-și ceară scuze, disputa e fatalmente finalizată. Începe iară: La
grădina zoologică ai fost, se apropie leii, trigrii de tine? (Mă gândesc, dude,
de noi toți se apropie, Doamne-ți mulțam că sunt garduri - te rog nu-i spune că
e ceva panteră reîncarnată că vărs aici de râs). Nu-i spune că e panteră, îi
spune ceva de genul că de-aia vin la ea pentru că are ceva legătură dincolo de
lumea realului, unde se înțelege cu ele dincolo de cuvinte, sau aia deduc eu,
inginerește. Apoi bagabont, decid: se apropie de ea pen'că cumpărăm numa'
crochete de-alea bune, Sensible.
Apoi continuă cu o treabă dubioasă că ea de fapt nu aparține zonei și
timpului ăstuia, că ea s-a născut în alt timp, altundeva, indică undeva spre
India (doar n-o să zică că e o nordică la cum arată Sara!), care e prima ta
amintire?, nu ai vise care nu par despre lumea in care trăim? Se vindecă
oamenii când îi atingi, de exemplu dacă tata are o durere de cap și-l atingi îi
trece? (al dracu, ăsta citește și gânduri, păcat că mie de fapt nu-mi trece
numa' cu Algocalmin) etc. eu iar intru în panică - destul se simte Sara ca
neaparținând locului și timpului ei că eu în loc de televizor îi tot bag cărți
pe gât și in loc de Disney Channel, chitara clasică - oprește-te nebune că
suntem pe teren minat. Simte și el și se oprește. Un escroc priceput, măcar.
O ia apoi în alt registru, către mine, a fost un copil mic deosebit, nu?
(Hai pariu, cu de-astea mă iei pe mine ca părinte, și încă de față cu ea? Ce
vrei să-ți spun că e mai bună ca mine la vărsta ei, că eu de mult ți-aș fi
stricat laptopul ala și-ți pușcam o petardă cu miniu de plub + bronz aluminiu
pe capota mașinii?) Că a învățat să vorbească foarte devreme, așa-i? (fugi mă
tare, a învățat fix când trebuia, nici mai repede nici mai târziu, la fel ca
toți fraierii tăi de clienți) că a dovedit inteligență peste medie? etc.
Încearcă să ajungă la mine acum că simte că m-a pierdut la un moment dat și nu
dau doi lei pe nimic din ce spune - efectul e contrar, mă pierde și mai mult,
acum sunt convins că e un impostor. Nu dom'le, n-a fost nimic din astea, dacă
mi-a fost ușor cu ea, e că a pronuțat pe R și pe Ț bine din prima, și-a vorbit
suprinzător de corect, da' Română, nu hindi, cum ți-ar place ție să sugerezi în
dramoleta asta ieftină. Da' asta n-o face nici geniu, nici șamaniță nici
Maitreyi. Se repliază abil, și se mută la următorul subiect. N-a ieșit
scamatoria.
Deja vede că ne plictisim, scapă audiența din mână, scepticii ăștia...,
Sara începe să obosească etc. omul face o ultimă încercare: Pune să ascultăm pe
laptop o simulare scoasă de ceva student în human genomics și machine learning,
cumplit de plictisit, care a zis c-ar fi cool să poți asculta cântecul
cromozomilor sau ceva de genul ăsta. Apoi o suprapune cu o muzică de-aia de
templu budhist, dobitoc incult de sunt că nu știu cum îi spune, de-aia de sună
a tubulețe care se ciocnesc intre ele. Mi-a adus aminte de "7 Ani In
Tibet". Suprapunerea e fericită, recunosc, da' reacția evidentă a Sarei
este: "Asta e bullshit complet, can we move on?". Normal, că piesa ei
preferată la momentul respectiv e aia cu "un little mouse" care
credea că "I'm a fucking albatross" - mă gândesc eu, bagabont. Are
ceva mai mult ritm și poți sări pe ea ca un ied, la sala de dans a lui Dede. În
cea mai bună tradiție șamanică, da' cu altă muzică.
Înainte de a pleca, vine ultimul sfat: O să înceapă să citească foarte
curând cărți de medicină, este făcută pentru asta, are o precizie chirurgicală
înnăscută (Al' draku jmecher, mă gândesc, l-am subestimat, ăsta a făcut
research pe feisbuc despre noi și a văzut că mă-sa e dusă cu de-astea) după
care o să se orienteze pe medicină alternativă, eu spun s-o duceți în China,
acolo au o școală de medicină alternativă incredibilă. E făcută să vindece la
atingere etc. Eu am un atac de panică la gândul că Sara ar putea începe să
citească medicină - nevastă-mea e ginecolog, știu ce înseamnă să contempli o
persoană care citește stive (literalmente) de cărți super groase, multe scrise
probabil de colegi întru escrocherie ai "d-lui profesor". Sara la
fel, are o privire no way dude, abia de mă convinge săritul ăsta la câteva
lecturi pentru copii, nu începe și tu, că vă dau foc la amândoi, și după aia
fie ce-o fi, dau vina pe-o ieșire sacrificial-"șamanică".
O tipă, binevoitoare de altfel, care participase la toata daravera îmi
șoptește complice "E de bine!". Cât face? întreb îndreptându-mă spre
ieșire. 250RON (am un recul nervos, eu cam muncesc pentru banii ăștia, dar mă
gândesc că-i recuperez de la deșteapta de nevastă-mea, până la urmă ea m-a
băgat în rahat - gentlement până la capăt). Fără chitanță.
Ies, și după ce intrăm în mașină nu mă mai pot abține, izbucnesc isteric,
când în râs, când imitându-l pe dom' profesor. O sun pe nevastă, când mă aude
așa surescitat crede că am devenit caz de psihi. Sara, așa și așa, e obosită,
puțin derutată. Îi explic că a participat la cea mai complexă schemă de
șarlatanie pe care mi-a fost dat mie s-o văd live. Îi cer scuze că n-am
întrerupt episodul, dar am fost curios să văd cum se desfășoară totul, în plus,
o încurajez, mi-a plăcut că "nu ai înghițit rahat". S-a văzut? zice.
S-a văzut, zic. Si mi-a plăcut. Pare mult mai ușurată si se alătură râsului
meu. A fost "decât" o glumă. Ai net aici? mă întreabă. Aș asculta
"I'm an albatross".
Asta e. Vă las să judecați voi dacă v-ați duce copilul, la "dom'
profesor". Inițial, din respect pentru prietenii prin care am aflat și
persoanele implicate, am zis că-mi țin gura și păstrez asta ca pe-o lecție
destinată mie și Sarei. Nu e ușor să fii nici părinte, nici fiică. Dar observ că
impostorul are o schemă foarte bine pusă la punct, are acoperire media bună
(Adevărul e totuși un ziar pe care-l citesc destul de des, sunt multe chestii
valabile pe care le scriu) și încearcă să se insinueze în mentalul colectiv ca
un profesor emerit de matematică, formație de geniu, care pregătește sute de
olimpici și copii super-dotați (sic! eu aștept s-o bag pe Sara la clasa de
șamani). Eu personal nu cred o iotă. De fapt, nu cred că pregătește pe nimeni
de nimic, cred doar că este coordonatorul unei scheme foarte elaborate de a
escroca naivii care cred în minunile astea. Și chiar dacă are clase cu orice
fel de copii, super-dotați sau nu, nu cred că-i ajută mai mult decât i-ar ajuta
orice bunic benign, cu o imaginație de invidiat și plin de povești despre reîncarnare,
șamanițe de 11 ani care vindecă la atingere, copii care vorbesc hindi la
naștere și îmblânzesc animalele de la zoo și cam toata literatura de gen,
pentru vârsta asta.
Chiar dacă are sau a avut vreo legătură cu lumea științifică, domnul Florin
Colceag a alunecat înspre peudo-știință atât de mult cât îi permite
supraviețuirea în civilizația actuală. Este foarte abil. Puțin mai mult înspre
știință și ar atrage prea mult atenția "câinilor de paza" ca Marius și Traian,
pierzând în același timp argumentul mistic care prinde la naivi. Puțin mai mult
înspre pseudo-știință și până și naivii s-ar prinde de jmecherie. On the edge,
ca să spun așa. Minciuna e credibilă numai împletită meșteșugit cu adevărul...
Am un singur regret, legat de întâmplarea de mai sus: Una din doamnele
aflate de față, a sugerat la început să filmez daravera, la care eu am refuzat
prompt. Dacă aș suferi de teoria conspirației, mai că aș zice că e vorba de
psihologie inversă. Dar filmul ar fi putut fi unul de referință în orice
demonstrație despre cum funcționează pseudo-știința. Le cer scuze prietenilor
care s-ar putea simți jigniți de opinia mea, dar eu nu pot tolera minciuna și
impostura la scara asta.
Comentariul postat sub ”Anonymous”
Colceag mi-a fost diriginte intre '82-'86 in gimnaziu si e greu sa il
descriu chiar si dupa atitia ani. pe de o parte era f interesant, povestea
foarte multe si era avansat in privinta educatiei si cunostintelor pentru
vremea respectiva. acum ca adult inteleg ca e de fapt un autodidact care face
varza niste domenii la care am ajuns intre timp sa ma pricep. il admiram, eram
copii, il admirau si parintii noastri, dar ne-am zbatut mereu intr-un conflict
intern pe care mult mai tarziu am inceput sa-l inteleg. pentru ca pe de alta
parte, exercita o presiune stranie asupra noastra, simteam ca vrea mereu un fel
de control psihologic, care e foarte greu de descris. de exemplu, ne lasa sa
credem ca stie sa citeasca pe buze si ajunsesem sa ma controlez si cind vorbeam
de la distanta, pentru ca pana si in recreatie era ca un vultur cu ochii pe
noi. nu mai stiu cum am ajuns sa cred, dar tare as vrea sa aflu cum am devenit
convinsa ca stie sa citeasca gindurile, ca stie ce gindesti. vorbesc cat se
poate de serios. foarte greu am iesit de sub impresia asta, ca nu exista oameni
care sa poata sa faca acest lucru. ne spunea cum sintem, asemanator cu ceea ce
povestiti, dar mai limitat, la trasaturi de caracter care nu erau neaparat
pozitive sau constructive, dar sunau ca o sentinta definitiva, scria pe fruntea
noastra, nu era nicio indoiala. am vorbit de multe ori cu fostii colegi despre
cum ne simteam, cred ca cel mai bine ar fi sa spun ca era ca si cum ar fi vrut
constant sa intre in capetele noastre.
abia dupa multi ani am luat insa in considerare cat trebuie sa ne fi marcat
alt aspect, violenta lui. batea foarte des, rau si cu sadism. Colceag a facut
judo sau ceva de genul asta si se zvonea ca facuse si un an de medicina si apoi
a ales matematica. era foarte mandru de cunostintele lui medicale, mai ales
alternative, despre plante si presopunctura, de exemplu. si de forta lui fizica
de care facea mare caz. odata a luat-o pe o fata de-a 7-a pe sus si a intors-o,
tinind-o de glezne cu capul in jos, si a scuturat-o sa ii vina mintea la cap.
ca o mica demonstratie pentru toti colegii ei. pedepsele lui erau fizice, si
erau mereu insotite de teorii despre cum stie unde sa loveasca astfel incat sa
te doara cel mai tare sau sa se umfle cel mai tare, fara sa iti produca cu
adevarat probleme medicale (sa iti rupa ceva, sa atinga vreun organ, ceva de
genul asta). lovea cu o detasare sadica, dar cu toata forta. si avea forta. de
fapt, totul era o demonstratie de forta si de maiestrie, cum se aplica cea mai
eficienta si dureroasa lovitura.
Acum imi vine in minte cum, in alta clasa, s-a intimplat sa fie suparat si
se plimba lovind cu un bat de matura din lemn cu putere in fiecare banca,
practic in dreptul fiecarui elev, mergand printre rinduri. zbang, zbang, zbang
cu miscari largi in aer. s-a intimplat insa ca in dreptul unuia sa nu
nimereasca banca, ci umarul lui, pe care a si rupt batul. din fericire, elevul
era un pic aplecat si avea si sacou, nu si-a rupt nimic. imi imaginez cum ar fi
sa aflu ca baiatului meu i s-ar putea intimpla asta la scoala.
inca nu mi-e clar cit m-a afectat violenta lui, la care am asistat doar, cu
o singura exceptie, cind a batut toata clasa, insa, cu cit imbatranesc, cu atit
vine mai preponderenta partea asta. aproape ca nu pot sa ma uit la Colceag cind
ii vad vreo poza sau cind apare la televizor. cu mintea mea de adult recunosc
abuzul si trauma.
V-am descoperit postarea pentru ca il urmaresc uneori pe Colceag, dupa vreo
iesire mai spectaculoasa in public, cind devine viral, in incercarea de a-mi
intelege trecutul si de a ma vindeca, dar si de teama pentru influenta din ce
in ce mai mare pe care pare sa o capete ca educator. de asemenea, nu reusesc sa
aflu de ce se autointituleaza antrenor de genii si isi atribuie meritul de a fi
castigat cu olimpicii de matematica zeci de medalii, pentru ca nu a fost
vreodata profesor la lotul national. a fost in niste tabere de matematica, a
pregatit in cadrul unui club de matematica un lot pe Bucuresti de copii de
gimnaziu (pt ca la gimnaziu nu exista olimpiada pe tara) care la liceu au
devenit olimpici la lotul national.
Observ si ca naratiune
se modifica si nu mai sint atatea trimiteri la geniile olimpice ale trecutului,
ci la cele pe care le pregateste acum. ma rog, le antreneaza acum. imi pare rau
ca sint parinti care il cred, dar nu pot sa spun ca nu inteleg atractia. I've
been there.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu