MÂHNIRI
(Marin Sorescu)

Mahmur diaconul Iakirt
Aghiazma n-o a dres cu spirt,
Rob şi curat întru Hristos,
Azi au ajuns un păcătos.

La el azi- noapte în chilie
A fost intrat o fată vie,
Coapsele-i fine şi păgâne
L-au întrerupt din rugăciune.

Cu sâni obraznici, mai iubită,
L-a dus pre dânsul în ispită,
Şi după post neântrerupt
A lăcomit mâncând din frupt

E diavolul, şi cartea scrie
Să-l izgoneasă în pustie,
Dar mâna-i sfântă, de tămâie,
Îl pipăie  şi îl mângâie,

Se roagă către cer, cucernic,
Să-l izbăvească pe nemernic,
Deodată-şi întrerupse ruga,
Şi în chilie fuge fuga...

Iar Dumnezeu, cam pe la patru,
Ce e mereu cu ochii-n patru,
Pândind păcatele femeii,
O a văzut prin borta cheii.


MÂHNIRI
(Tudor Arghezi)

E trist diacomul Iakint
Şi temerile lui nu mint.
Fur şi tâlhar întru Hristos,
El printre fraţi trecu sfios

Trupu-i bălan, de osândit,
Cu pravila s-a razvrătit
Şi, făcând cruci, bătând mătănii,
Se simte stârv între jigănii.

Toţi sfinţii zugrăviţi în tindă
Cu acuarelă suferindă,
Ai cinului monahicesc,
Scrutându-l, îl dispreţuiesc…

Căci pe când schivnicii cu toţii
Se pedepsesc amar, ca hoţii,
Cu post uscat şi ascultare,
Jertfind în Săptămâna Mare,

La el, aznoapte, în chilie,
A-ntârziat o fată vie,
Cu sânii tari, cu coapsa fină
De alăută florentină.

Şi Dumnezeu, ce vede toate,
În zori, la cinci şi jumătate,
Pândind să iasă, prin perdea,
O a văzut din cer pre ea.