Orientări (teism, ateism, agnosticism, panteism, etc)

 

Iată câteva definiții acceptate legate de felul în care gândim despre divinitate.

TEISMUL, în sensul cel mai larg, este credința că cel puțin o zeitate există. Într-un sens mai specific, teismul poate fi o doctrină preocupată cu natura unui Dumnezeu monoteist și relația dintre Dumnezeu și Univers. Teismul, în acest sens specific, îl consideră pe Dumnezeu ca fiind personal, prezent și activ în guvernarea și organizarea lumii și a universului. Astfel, teismul descrie concepția clasică despre Dumnezeu care este întâlnită în creștinism, iudaism, islam și unele forme ale hinduismului.

- Monoteismul este credința în existența unui zeu sau în unitatea lui Dumnezeu. Monoteismul este caracteristic religiilor avraamice (iudaism, majoritatea denominatiilor creștinismului, islam, sabianism) și poate fi de asemenea recunoscut în numeroase alte religii, precum în Zoroastrism, Credința Bahá'í, Sikhism, chiar și în Hinduism.

- Politeism este un termen care provine din limba greacă însemnând "mulți zei" sau "mulți dumnezei". Sunt considerate politeiste acele religii care nu sunt monoteiste.

- Henoteismul (sau enoteismul) este o formă de cult intermediară între politeism și monoteism, în care este venerată în mod special o singură divinitate, fără însă a nega existența altor divinități alături de ea. Aceste alte divinități sunt însă inferioare divinității principale.

Este aproape similar cu monolatrismul (credința în existența mai multor zei, dar cu închinarea consistentă unei singure zeități).

ATEISMUL reprezintă, într-un sens larg, respingerea credinței în existența unor zeități. Într-un sens mai restrâns, ateismul este poziția că nu există zeități. Ateismul este opusul teismului.

Cele mai populare argumente pro-ateism sunt lipsa oricărei evidențe empirice pentru existența zeilor, problema forțelor răului și numeroasele contradicții între religii și în cadrul aceleiași religii. Mulți atei susțin că lipsa existenței unei divinități este mult mai probabilă decât existența acesteia. Cei care trebuie să aducă dovezi în susținerea punctului de vedere sunt teiștii, pentru că ei sunt cei care afirmă un fapt ca fiind adevărat, și nu ateiștii care doar le contestă afirmațiile.

AGNOSTICISMUL este concepția filozofică potrivit căreia adevărul anumitor afirmații, mai ales afirmații teologice privind existența unui Dumnezeu sau a unor zei, este fie necunoscut, fie imposibil de aflat.

APATEISMUL (uneori identificat cu ateismul pragmatic) constă în atitudinea indiferentă, apatică (de unde și numele) față de credința sau necredința într-o divinitate, oricare ar fi aceasta. Un apateist va considera întotdeauna problema existenței sau inexistenței divinității drept irelevantă pentru viața sa și parcursul său prin această lume.

DEISMUL este o orientare filozofică-religioasă din secolele XVII-XVIII, care recunoștea existența lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a lumii, negând ideea întruchipării lui Dumnezeu într-o persoană și teza intervenției acestuia în viața naturii și a societății.

(Deismul afirmă că Universul a fost determinist de la crearea sa, dar atribuie această creare unui Dumnezeu metafizic sau unei prime cauze externă lanțului determinist. Dumnezeu poate că a început procesul, dar nu i-a influențat evoluția.)

Deistul crede în existența unui Dumnezeu, sau unei ființe supreme, dar neagă religiile, bazându-și credința numai pe lumina primită de la natură, trecută prin filtrul rațiunii.

PANTEISMUL este o concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga materie și universul.

Atât concepția panteistă cât și cea deistă au în comun crezul în existența divinității, respectiv a lui Dumnezeu, însă concepția panteistă susține că Dumnezeu este prezent în tot, identificându-se cu materia și universul, cu propriile sale creații, fiind schimbător și imperfect, spre deosebire de concepția deistă, care consideră că Dumnezeu a creat lumea, ulterior asistând impasibil la procesul de evoluție al acesteia.

Panenteismul (sau monoteismul monist) este credința, similară cu panteismul, că universul fizic este unit cu Dumnezeu, subliniind însă că Dumnezeu este mai mare sau echivalent cu Universul. Astfel, Dumnezeu, unicul, este sinonim cu universul material și întrepătrunde fiecare parte a naturii (la fel ca în panteism), dar în același timp se extinde dincolo, în aceeași măsură. Universul este parte din Dumnezeu.

TRANSTEISMUL reprezintă un sistem de gândire, care nu este nici teist, nici ateist, ci este dincolo de ele.

Am cules aceste definiții mai ales din Wikipedia, iar inițiativa de a culege mi-a fost prilejuită de o postare a lui Teodor Baconschi:

”Gramatica misterului divin include o serie fixă de posibilități/atitudini cognitive. 1. Agnosticismul: nu pot dovedi că Dumnezeu există sau nu există, deci nu mă pronunț. 2. Teismul: există un singur Dumnezeu, Creatorul și Proniatorul întregului univers. 3. Panteismul: Dumnezeu e în toate (spinozianul ”deus sive natura”). 4. Deismul: Dumnezeu există, dar nu intervine în viața universului pe care l-a creat. 5. Ateismul: declar că Dumnezeu nu există. Ce mă intrigă e că nu admite oricine, nu atât filosofic, cât la nivelul bunului simț, că - oricum ne-am situa - Dumnezeu există în mintea noastră, fără rest și fără alternativă.”