Mă uit la
Cireaşa de pe Tort. Recunosc! Câteodată. Când trec pe acolo, pe canalul pe care
se difuzează.
Îmi place să ascult
comentariile lui Horia Vârlan. Are simţul umorului şi, deşi este sever cu cei
care habar n-au să gătească, îşi păstrează observaţiile în limita bunului simţ.
Paranteză: nu ştiu de unde au
luat posturile de televiziune moda asta cu bucătari în toate emisiunile.
Dimineaţa, pe toate posturile, câte doi ameţiţi care au impresia că sunt inteligenţi
şi nostimi şi un bucătar care găteşte în timpul emisiunii. Şi un operator care
bălăngăne camera. Şi în emisiunile de seară, la fel. Mai rămâne să invite
bucătari şi la talk-sow-urile politice. Sau să nu le dăm idei?
Dar să revenim. În seara asta
am văzut (în reluare, ce-i drept) un episod Cireaşa de pe Tort în care a gătit
Dana Săvuică. Invitati au fost Horia Vârlan, Nicoleta Luciu şi un bucătar italian,
care găteşte la Dănutz SRL, habar n-am cum îl cheamă.
Îmi place de Dana Săvuică. Mi
se pare o femeie foarte frumoasă, dar şi inteligentă, modestă şi la locul ei.
Îmi place şi Nicoleta Luciu, sau... nici nu ştiu dacă să mai folosesc
prezentul. Îmi plăcea fata aceea, frumoasă şi reţinută, care făcea figuraţie în
emisiunea Teodorei Trandafir, alias Teo. Dar acum... am fost şocat când am
văzut-o. Parcă era ea... parcă nu era ea... Şi-a injectat buzele doamnelor şi
domnilor! Incredibil cum s-a transformat... Arată bine? Poate că da, dar in
nici un caz nu mai arată la fel de bine cum arăta înainte. Mi-o amintesc într-o
telenovelă românească, singura la care m-am uitat din când în când. Pe modelul
Oana Zăvoranu trebuia să joace un rol de femeie rea. Ei bine, dacă Oanei
Zăvoranu îi vine ca o mănuşă rolul de bestie, Nicoletei Luciu nu i s-a potrivit
deloc. Deloc. Poate că din această pricină n-a făcut carieră în televiziune. Dacă regizorul
ar fi decis să-i dea un alt fel de rol, poate că ar fi urmat o altă traiectorie
artistică. Vorbesc despre fata aceea frumoasă care a fost Nicoleta Luciu. Acum,
cu buzele umflate este... o ciudăţenie. O putem numi „Nicoleta Luciu cu buze
umflate”. A dat cu piciorul la frumuseţea cu care a înzestrat-o bunul Dumnezeu
şi s-a transformat într-o femeie comună... Păcat!
Dar surpriza cea mai mare a
venit la sfârşitul emisiunii, când Dana Săvuică a avut o invitată de care nu
mai auzisem până atunci: căntăreaţa Rina. Alături de un acordeonist a cântat
incredibil de bine „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara” (şlagărul lui Jean
Moscopol, cred) şi mai ales „La vie en rose”. Este adevărat că a beneficiat de
un pic de reverb, dar rămâne uimitor pentru mine felul în care ştie să-şi
dozeze vocea şi să se joace cu şlagărul. Are şi voce şi ştie şi să o
folosească. Felicitări!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu