.
Dintre toate cele de dinainte de
89 cel mai mult regret meritocrația. Pe vremea aceea exista un autentic respect
pentru omul deștept și în particular pentru cel cu școală. Greu ajungeai să
faci o facultate pentru că locurile erau puține și intrau doar cei mai buni
dintre cei buni. De multe ori calitățile intelectuale trebuiau dublate de mari
eforturi pentru a putea ajunge să ocupi unul din aceste locuri. Facultatea era
facultate, se studia cu o sârguință destul de greu de imaginat pentru tinerii din
ziua de azi. Spre exemplu nu puteai să faci, ca acum, două facultăți în același
timp. Era materie multă, laboratoarele se făceau cu seriozitate, iar la examen
profesorii nu te treceau pe nimic. Dacă
vreți o părere personală, cred că efortul era aproximativ dublu față de ceea ce
se întâmplă acum. Diploma obținută la sfârșitul anilor de studiu era o garanție
a calităților intelectuale și a valorii celui care o poseda. Un doctorat, sau o
a doua facultate te propulsa în vârful elitei intelectuale și era foarte mic
numărul celor care ajungeau la o asemenea performanță.
Această stare de lucruri am
impresia că nu se va întoarce niciodată. Suntem conduși de o mulțime de
indivizi care pe vremea de care vorbesc ar fi fost cel mult absolvenți de
școală profesională. Unii, ceva mai în vârstă, chiar asta au și făcut, o școală
profesională și au luat după revoluție, cu greu, diploma de bacalaureat, o licență
și apoi câteva doctorate. Nu doar unul. Depinde de cât ”a investit”. Mass media
protevistă cultivă anti meritocrația declarând ”vedete” tot felul de nulități
și aducând obsesiv în prim plan zbuciumul cotidian al starletelor de mâna a
doua, unele neavând nici măcar acele dotări naturale minime care pe vremea
grecilor antici ar fi putut fi considerate virtuți. Măcar de nu s-ar da în
spectacol. Cu cât se dau mai tare în stambă cu atât își etalează mai plenar
nonvaloarea. Știți vorba aceea: ”Când se suie-n pom maimuța/ I se vede bine...
puța”. Cu cât e mai sus cu atât o vedem mai bine.
Știam eu că la revoluție apele se
tulbură și gunoaiele ies la suprafață și că trebuie să așteptăm o vreme până
când toate se mai limpezesc, dar au trecut aproape 30 de ani și parcă am început
să-mi pierd răbdarea.
